Elena Merișoreanu, reacție în lacrimi după moartea lui Benone Sinulescu: ‘După Petrică, parcă e un blestem’ (exclusiv)
Moartea regretatului cântăreț de muzică populară Benone Sinulescu i-a luat prin surprindere pe colegii săi de breaslă. Ce a declarat Elena Merișoreanu despre moartea lui nea Beni. Fanii acestuia s-au emoționat.
Benone Sinulescu a învățat-o pe Elena Merișoreanu să cânte, când artista avea numai 16 ani
Benone Sinulescu s-a stins din viață în data de joi, 18 noiembrie, la 84 de ani, în patul său de acasă, la căpătâiul căreia a vegheat soția sa Leni. Regretatul artist a fost unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți interpreți de muzică populară din România, fiind iubit atât de public cât și de colegii săi de breaslă.
Nea Beni a format o întreagă generație de artiști în tainele cântecului popular, fiind un profesor și un adevărat mentor pentru multe vedete din România de astăzi.
Elena Merișoreanu este una dintre „elevele” regretatului Benone Sinulescu, despre care solista își amintește că a învățat-o să cânte pe vremea când era doar o adolescentă de numai 16 ani.
„Colaboram mult, făceam turnee, ne știam din tinerețe. Această pierdere este imensă. După moartea lui Petrică, parcă e un blestem, ne pier stelele. Aveam 16 ani când am venit în Bucuresti și mi-a dat primul cântec. L-am mai sunat, dar nu a răspuns. Niciodată nu vorbea urât despre cineva. Dumnezeu să-l odihnească în pace.”, ne-a declarat cântăreața Elena Merișoreanu, în exclusivitate pentru redacția playtech-impact.
Saveta Bogdan, în doliu după moartea regretatului Benone Sinulescu
Saveta Bogdan este o altă cântăreață de muzică populară care a fost instruită de maestrul Benone Sinulescu. Cu lacrimi în ochi și durere în glas, celebra artistă i-a mărturisit lui Cătălin Măruță la PRO TV, că regretatul nea Beni fusese cel care o ajutase să fie un performer de top.
„Am ținut legătura cu sotia lui Beni si doamna care avea grija de ei, care le făcea curățeni prin casă. Am crezut că e o glumă, inițial. Apoi am aflat că a murit și mie îmi pare foarte rău. Am învățat multe de la el, cum să cânt, cum să țin microfonul, cum să mă învârt pe scenă. S-a pierdut un star al Romaniei, nu stiu de ce pierdem atâția oameni buni. S-a dus Mâțu (n.r. – Petrică Mâțu Stoian), s-a dus și el.”, a declarat îndurerată Saveta Bogdan la PRO TV.
Benone Sinulescu a murit joi, 18 noiembrie, în jurul orelor 14.30, din cauza unei pneumonii severe. Soția lui nea Beni a mărturisit că trupul neînsuflețit al solistului va fi dus la Filarmonica, iar apoi îndrăgitul interpret de muzică populară va fi înhumat la Cimitirul Eternitatea din București.