Elena Ceaușescu, interzisă la meciurile lui Dinamo. Ce a comis în tribună e rușinos

de: Alexandra Chivu
25 10. 2020

Elena Ceușescu, cunoscută ca ”cea mai nefastă femeie din istoria României”, a condus catastrofal, alături de soțul Nicolae Ceaușescu, un neam și o țară. Era mediocră la multe, dar, paradoxal, premiată pentru toate, lucru care i-a dat avânt. De exemplu, deși nu se pricepea, când era invitată pe stadion, găsea prilej de a se contra pe această temă cu cei din jurul său. A ajuns chiar să fie interzisă de la meciurile echipei sale favorite: Steaua, a povestit unul dintre foștii fotbaliști ai lui Dinamo.

Elena Ceaușescu, soție, mamă, monstru și ”atacant” pe stadion. S-a certat atât de mult în tribună la meciurile lui Dinamo cu Steaua, încât accesul i-a fost interzis

Elena Ceaușescu obișnuia să meargă în tinerețe pe Stadionul ”Republicii”, la meciurile care aduceau față în fața rivalele Ministerului de Interne și ale Ministerului Apărării Naționale. Dinamo și Steaua (CCA) dădeau startul unor lupte care stârneau încă de pe atunci patimi. Asta și la nivel înalt…Se întâmpla în anii 50-60, când Nicolae Ceaușescu pornea spre culmile gloriei și totodată ale decăderii. Soția lui îl însoțea peste tot, chiar și la meciurile dintre cele două echipe.

”Microbul” începuse să îi intre în sânge, tovarășa comportându-se ca un ultraș în timpul luptelor de pe teren. Cea care a simțit cu adevărat trăirile supreme ale Lenuței în ceea ce privește fenomenul fotbalistic a fost Martha Drăghici-Cziko, soția ministrului de Interne de atunci. Tot în acele vremuri, femeia conducea echipa de fotbal, iar la meciurile directe cu echipa MApN se întâlnea în tribună cu susținătoarea rivalei, Elena Ceaușescu.

Stadionul Republicii anii 60

Comportamentul vulcanic al celei din urmă a dus la o furtună de replici și un scandal gata-gata să explodeze și să se apropie de agresiune, căci cele două erau aproape să se bată în tribună, sub privirile microbiștilor. În final, ambele au primit interzis pe stadion, ca ordin de partid, semn că, deși se aflau la conducere, tot bărbații decideau.

„Bă, fufele astea să nu mai vină la meci”

Cel care a făcut-o a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, care, exasperat de certurile dintre ele, i-a băgat în ședință pe soții lor, a povestit unul dintre foștii fotbaliști ai lui Dinamo, Cornel Dinu.

„Martha Drăghici conducea Dinamo. Era moartă după fotbal și după Dinamo. La acea vreme, controla toate bunurile confiscate de partid de la boieri și de la nobili. Toate acestea se aflau în subsolul Ministerului de Interne. În anii ‘50 a adus mulți jucători la echipă. Când mergea la meciul dintre Dinamo și CCA, Martha stătea lângă Elena Ceaușescu… una lângă alta. Se certau de se uita lumea la ele. Când a aflat Gheorghiu-Dej i-a chemat pe bărbații lor și le-a zis: „Bă, fufele alea să nu mai vină la meci”, a dezvăluit Cornel Dinu pentru CANCAN.ro.