Elena Cârstea, devastată de moartea lui Leo Iorga. ”Plâng cu lacrimi amare!”
Tecerea în neființă a artistului Leo Iorga a întristat multe dintre vedetele care l-au cunoscut pe artist, iar printre acestea se numără și Elena Cârstea care a trăit un adevărat șoc când a aflat că fostul solist al trupei Compact s-a strins din viață. Ce mesaj emoționant a postat Elena Cârstea pentru a-și exprima regretul că un asemenea artist, precum Leo, a plecat dintre noi.
Elena Cârstea a fost puternic afectată de moartea celebrului artist, Leo Iorga: ”Plâng cu lacrimi amare!”
Celebra cântăreață a fost devastată atunci când a dechis pagina de Facebook și a aflat că Leo Iorga a murit. Vestea că Leo Iorga s-a strins din viață a îndurerat-o până la lacrimi.
„Îmi este groază să mai deschid pagina de Facebook să văd numai vești rele. Azi am aflat că a mai plecat un coleg spre cer .Dumnezeu să te odihnească Leo, să-ți găsești liniștea într-un loc mai bun. Plâng cu lacrimi triste, amare pentru toți colegii și prietenii pe care i-am pierdut departe de tară”, a scris Elena Cârstea.
De asemenea, Elena Cârstea a mai spus că acum deschide cu groază Facebook-ul după ce în urmă cu ceva timp a aflat de moartea cântărețului Mihai Constantinescu, iar acum de cea a lui Leo Iorga.
La mesajul emoționant postat de cântăreață pe pagina sa de Facebook, fanii au reacționat imediat și i-au transmis mesaje de încurajare. Vestea că Leo Iorga a murit, a fost un șoc pentru toată lumea pentru că nimeni nu se aștepta ca artistul pe care toată lumea l-a cunoscut ca fiind un luptător, să piardă lupta cu viața.
Leo Iorga s-a stins din viață pe data de 2 noiembrie 2019 după o luptă grea de opt ani cu cancerul pulmonar. Artistul se afla de mai multe zile în spital, după ce a fost diagnosticat cu pneumonie. De asemenea, în urmă cu opt ani i-a fost extirpat un plămân, după ce fusese diagnosticat cu cancer.