Elena Băsescu apare pe sticlă. Emisiunea la care poate fi văzută fiica cea mică a fostului preşedinte
Este știrea momentului în media din România. După o carieră în modelling și apoi în politică, Elena Băsescu este acum jurnalist de meserie. Deși s-a angajat de la începutul anului la un cunoscut post de televiziune din țară, a început abia de curând să apară pe micile ecrane. Iată unde poate fi văzută.
Elena Băsescu, apariție pe post
De-a lungul timpului, fiica cea mică a fostului președinte al României Traian Băsescu și-a încercat norocul în mai multe domenii de activitate. A fost fotomodel, apoi europarlamentar, iar acum este jurnalist (editor) la postul de televiziune Aleph News.
Ea s-a angajat la televiziunea de ştiri fondată de Adrian Sârbu la începutul anului 2023, dar abia recent a început să apară și pe micul ecran, prezentând subiecte diverse, din politica externă și internă.
A abordat subiecte de politică internă și externă
În urmă cu doar câteva zile, Elena Băsescu a vorbit, într-o intervenție la un jurnal de ştiri, despre implicaţiile pentru România ca urmare a deciziei lui Vladimir Putin de a rupe acordul privind transportul cerealelor din Ucraina pe Marea Neagră.
În cadrul buletinului de ştiri în care apare, Elena Băsescu a fost prezentată drept ”editor Aleph News”.
Cum se descurca în această meserie
Noua meserie pe care EBA o are pare să o prindă bine, dovadă stând chiar mărturisirile colegilor de redacție. Aceștia spun că este cu mult bun simț și dornică să învețe cât mai mult despre acest domeniu.
„Elena este redactor pe politic. Chiar mi-a trimis recent un coleg, un sms scris, în care îmi spunea de EBA este surprinzător de bine crescută, are prea mult bun simț și nu vrea să deranjeze pe nimeni din jurul ei. Elena întreabă, de fiecare dată, când nu știe ceva cu foarte multă eleganță ”, a spus un apropiat al Elenei Băsescu, potrivit click.ro.
Fiica fostului preşedinte al României a fost europarlamentar între anii 2009 şi 2014. În 2016, aceasta s-a angajat la Camera de Comerț și Industrie, la Departamentul pentru Relații Internaționale și, patru ani mai târziu avea să candideze la Camera Deputaţilor, din partea PMP, dar fără succes.
În 2021, a fost angajată în funcția de consilier parlamentar la Camera Deputaților, fiind încadrată de grupul PSD la Comisia pentru Afaceri Europene.