Edi Iordănescu, salvat de VAR, de ziua lui, în meciul Kosovo – România. „Dumnezeu a fost român” – VIDEO
Naționala României s-a întors cu un punct din Kosovo, după un meci disputat pe un teren foarte greu din cauza ploilor abundende. Portarul Horațiu Moldovan a fost omul partidei și a avut trei intervenții spectaculoase. Duelul a avut și alt moment de suspans: reușita echipei gazdă a fost anulată după ce arbitrul s-a dus să se uite la monitorul VAR. Echipa noastră se află pe locul doi în grupa din preliminariile Campionatului European din anul 2024.
Kosovo – România 0-0, echipa lui Edi Iordănescu a obținut un egal norocos și se află pe locul doi în grupa de calificare la EURO 2024
Naționala României a obținut un punct în duelul cu Kosovo, la Pristina, în ziua în care Edi Iordănescu a împlinit 45 de ani. Portarul Horațiu Moldovan a fost omul meciului, pe terenul foarte greu de la Pristina, după ce a reușit trei intervenții salvatoare. Echipa noastră a trimis primul șut pe poartă în minutul 75 prin Deian Sorescu.
„Astăzi am aflat că apăr, după masa de prânz. Mă bucur că Aioani și Târnovanu au fost alături de mine. Cred că s-a văzut că ne-am dorit să învingem, dar atât s-a putut în această seară. Sperăm scoatem punct sau puncte în Elveția. Mai sunt multe puncte puse în joc, e bine că nu am pierdut. Mai e mult de jucat. Probabil că dacă învingeam aici calificarea era cam jucată.
Dacă ne uităm la lotul lor sunt mai valoroși ca noi. Am arătat ca o familie, am compensat. Din teren mi se par toate intervențiile o formalitate. Dumnezeu a fost român în această seară. Atunci când am văzut că arbitrul se uită la ce i se spune din camera VAR mi-am dat seama că e de bine”, a spus Horațiu Moldovan, debutant la echipa națională.
Duelul a avut și un alt moment de suspans când gazdele au trimis mingea în plasă, dar centralul a revăzut faza la monitorul VAR și a anulat reușita.
„Mulţumesc pentru urări. Nu am simţit că a fost ziua mea astăzi, dar era mai puţin important. Un punct câştigat. Nu pot să încep decât prin a-mi felicita echipa. E un rezultat important împotriva unei contracandidate care are de recuperat o anumită distanţă faţă de noi.
Vă spun cu sinceritate că am gândit jocul pentru trei puncte. Eram conştient că va fi un joc foarte dificil. Aveam şi plasa de siguranţă, să obţinem un punct”, a declarat selecționerul Edi Iordănescu.
Kosovo – România 0-0 este meciul în care Ianis Hagi a jucat din nou la echipa națională, fotbalistul lui Glasgow Rangers fiind trimis pe teren în minutul 85. Ultima partidă în tricoul primei reprezentative a disputat-o în luna noiembrie din anul 2021.