Ecaterina Andronescu, schimbări majore în sistemul de învățământ. Ciclul primar, până în clasa a VI-a

de: Ciprian Ioana
22 05. 2019

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un document care schimbă din temelii sistemul de învățământ. Planurile ministrului Ecaterinei Andronescu sunt grupate într-un document denumit „Educația ne unește”.

Ministerul Educației pregătește noi reforme în sistemul de învățământ, unele care, posibil, vor bulversa din nou sistemul. Ministrul Ecaterina Andronescu a elaborat un document intitulat „Educația ne unește”, în care sunt grupate mai multe idei.

Aceste planuri au fost puse în dezbatere publică și aduc schimbări majore în educația din România. Sunt vizate orele de dirigenție, dar și modificarea ciclului primar, potrivit portalinvatamant.ro.

Ce schimbări pregătește Ministerul Educației în cazul ciclului primar

Ministerul Educației vrea ca orele de dirigenție să fie  înlocuite cu ore de consiliere și orientare profesională, predate de o persoană calificată în acest sens. Practic, copiii vor fi îndrumați pentru a-și alege o meserie și sfătuiți să urmeze un drum adecvat pentru aptitudinile pe care le au.

De asemenea, ciclul secundar inferior începe la vârstă de 12 ani și durează trei ani. Se desfășoară în școli generale, sub îndrumarea cadrelor didactice specializate pe discipline și a unui consilier de orientare profesională, care este cadru didactic specializat în orientare profesională și preia rolul actual al dirigintelui”.

Așadar, ciclul primar ar urma să se încheie în clasa a VI-a.

“Accentul este pus atât pe cunoștințe și abilități în diferite discipline, cât și pe competențe transversale. Elevul termină ciclul cu o bază de date și o serie de competențe care să-i permită o înțelegere a lumii în care trăiește și o funcționare autonomă în cadrul societății. Se dezvoltă, în principal, interesul pentru știință, arte, studiu și muncă, astfel încât adolescentul să poată să aleagă un parcurs școlar ulterior, fie în domeniul tehnic, vocațional sau profesional, fie pe filiera teoretică. Absolventul utilizează concepte, explică procese naturale, sociale, tehnologice, sentimente, emoții, și formulează puncte de vedere argumentate. Utilizează diferite tehnici de gândire și expresie creativă pentru a rezolvă probleme și pentru a creă un produs personal. Argumentează preferințele personale, analizează propriul potențial de progres, participă la elaborarea proiectului de dezvoltare personală și explorează diferite oportunități de pregătire școlară și profesională. Consilierea școlară are un rol important în acest ciclu și îl ajută pe tânăr să își aleagă viitoarea profesie”
Document „Educația ne unește”

Ce face acum dirigintele la clasă

În prezent, activitatea dirigintelui cuprinde câte o oră pe săptămână pentru clasele I-XII/XIII. Printre atribuțiile acestuia se numără activități de management al clasei, activități extracurriculare și extrașcolare, de consiliere și suport educațional pentru elevi și părinți.

În timpul orelor de dirigenție, sunt analizate performanțele elevului, notele pe care le-a luat sau problemele pe care le întâmpină la anumite materii. Dirigintele îi poate ghida pe elevi, dar nu înseamnă că are și specializare în orientări profesionale.

E principalul motiv pentru Ministerul Educației ar vrea să renunțe la aceste ore de dirigenție.