E sau nu păcat să bei? Ce spune Biblia despre alcool, mai ales după ce Iisus a transformat apa în vin
Vinul este menționat în cartea sfântă a creștinilor și este parte din mai multe ritualuri bisericești, dar cei care îl consumă sunt blamați. Așadar, este sau nu păcat să bei? Răspunsul îl găsim în paginile Bibliei.
Ce scrie în biblie despre alcool
Poate de la orele de Religie, poate citind Biblia, știm că alcoolul, vinul mai exact, este menționat de mai multe ori în paginile sale, poate cel mai important moment este cel în care Iisus a transformat apa în vin la nunta din Cana Galileei și a servit băutura și la Cina cea de Taină, fiind menționat atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament.
Este important de punctat faptul că Biblia nu condamnă consumul moderat de alcool: „vinul veseleşte inima omului”, scrie în Cartea Psalmilor (102,16).
În Noul Testament, Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei: „De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni” (1Timotei 5,23).
Este sau nu păcat să bei?
Biblia avertizează însă asupra efectelor nedorite ale consumului de alcool. În cartea Proverbelor (20, 1) este scris că „vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”.
Așadar, este păcat să bei, când o faci în exces. Biblia spune că bețivii nu se vor mântui, ei fiind puși în aceeași categorie cu lacomii și hoții:
„Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu”, se spune la 1 Corinteni 6, 10.
Chiar și apostolii le vorbeau creștinilor să nu bea prea mult: „Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul”, se spune la Efeseni 5, 18-19.
Te-ar putea interesa și: Ce se întâmplă în corpul tău dacă citești Biblia de 4 ori pe săptămână. Rezultatele unui studiu te vor convinge să aprofundezi Sfânta Scriptură
„Beţia este mama desfrânării, beţia duce pe om la şi la sărăcie”
În cartea „Ne vorbește părintele Cleopa”, Părintele Cleopa spune că beția este „mama desfrânării, din care se nasc toate urgiile”, fiind numită păcat de moarte sufletească.
„Beţia este mama desfrânării, din care se nasc toate urgiile, beţia duce pe om la şi la sărăcie, beţia duce pe om la stricăciune, la nedreptate şi la cruzime. Beţia este cu atât mai mult oprită slujitorilor lui Dumnezeu, adică clericilor. De aceea, mare pedeapsă aşteaptă pe cei beţivi care nu se pocăiesc”, spune părintele Cleopa.
Te-ar putea interesa și: Ce înseamnă expresia a lua numele Domnului în deșert. Ce scrie Biblia despre această poruncă