E oficial: când ajunge Radu Mazăre în România

de: Ciprian Ioana
15 05. 2019

Extrădarea lui Radu Mazăre se face pe repede-înainte. Autoritățile române anunță o procedură rapidă în cazul său, astfel că fostul primar ajunge în țară în câteva zile.

Radu Mazăre va fi adus în țară luni, 20 mai. O echipă de la București a plecat deja spre Madagscar pentru a-l prelua pe fostul primar.

Procedura se derulează în regim de urgență. Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, susținea că cererea de extrădare a fost trimisă în Madagascar, autoritățile au aprobat-o foarte repede, drept urmare polițiștii români au plecat imediat spre Madagascar.

Nu există zboruri directe între Madagascar și București, așa că avionul care o să-l aducă în țară pe Radu Mazăre va face și escală.

Extrădarea lui Radu Mazăre, realizată în timp record

Aducerea lui Radu Mazăre în țară se va face luni, 20 mai, sub escortă. Ar fi de așteptat ca fostul primar al Constanței să fie dus direct la penitenciar, în condițiile în care el are o condamnare definitivă la nouă ani de închisoare cu executare în dosarul plajelor din Constanța.

Formalitățile și procedurile ar putea dura, însă, în acea zi, câteva ore bune.

Poliția România arată că extrădarea lui Radu Mazăre se va face într-un timp record.

„În urma informării transmise de autorităţile din Republica Madagascar, la data de 14 mai a.c., cu privire la admiterea extrădării persoanei urmărite internaţional, Radu Ştefan Mazăre, Poliţia Română a demarat, de îndată, formalităţile necesare aducerii în ţară a acesteia. Astfel, s-a constituit o escortă, formată din poliţişti români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internaţional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019”
Comunicat IGPR

Într-o primă reacție după arestarea sa, Radu Mazăre susține că nu se va împotrivi și va fi de acord să vină în țară pentru a-și ispăși pedeapsa. Apoi, însî, are de gând să se întoarcă în Madagascar.

”Dacă instanța aceasta din Madagascar va decide că trebuie să fiu extrădat nu mă voi mai opune pentru că am obosit să lupt, am luptat destul cu statul român abuziv, nu voi mai lupta și aici, și în Madagascar. Dacă voi ajunge în România prin extrădare după ce se va termina pedeapsa mă voi întoarce aici în Madagascar, până la sfârșitul zilelor”, spunea Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, la Antena 3.