E oficial! Cadrele didactice care vor fi excluse din învățământ

de: Filon Stan
23 07. 2020

Profesorii care au fost condamnați nu vor mai avea voie să predea elevilor! Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în Parlament și urmează să fie trimis la promulgare.

Profesorii condamnați la închisoare nu vor mai preda, până nu vor fi reabilitați

Așadar, elevii nu vor mai avea la catedră profesori condamnați la închisoare. Dascălii condamnați nu ar mai putea ocupa funcții didactice, de conducere, de îndrumare, de control sau chiar și de cercetare, până la intervenirea reabilitării, amnistiei sau a grațierii.

Schimbarea regulilor aplicabile profesorilor care au fost condamnați pentru infracțiuni intenționate este cuprinsă într-un demers legislativ care a trecut recent de votul decisiv în Parlament.

Profesorii condamnați la închisoare nu vor mai preda, până nu vor fi reabilitați

Dascălii condamnați nu pot face nici cercetare

Legea prin care se dorește implementarea obligatorie a interzicerii dreptului unui profesor de a ocupa o funcție didactică, ulterior executării pedepsei penale și până la momentul intervenirii reabilitării (mecanismul prin care drepturile interzise sau alte limitări dispar, după o anumită perioadă de timp de la momentul executării pedepsei aplicate), amnistiei sau grațierii a fost adoptat cu votul final la Senat și urmează să se ducă în curând la promulgare.

Concret, profesorilor le va fi interzisă ocuparea funcțiilor din sistemul de învățământ (didactice, auxiliare, de conducere, de îndrumare, de control sau chiar și de cercetare), până la momentul intervenirii reabilitării, amnistiei sau a grațierii, dacă:

  • au fost condamnați definitiv la executarea unei pedepse privative de libertate (indiferent de modalitatea de individualizare concretă a pedepsei, deci chiar și în cazul suspendării executării pedepsei) și
  • fapta pentru care au fost condamnați a fost săvârșită cu intenție

Au fost cazuri de profesori condamnați care au revenit la catedră

La acest moment, Legea educației prevede deja că profesorii condamnați nu pot să mai ocupe o funcție didactică, pentru o perioadă, doar dacă interzicerea acestui drept a fost dispusă prin hotărârea instanței de condamnare.

Noutatea adusă de legea despre care vorbim ar fi că în orice situație în care vor fi îndeplinite condițiile de mai sus, ocuparea funcției, până la reabilitare, amnistie sau grațiere nu va mai fi posibilă.

Inițiatorii legii au spus că actul normativ este foarte util pentru reflectarea importanței statutului profesorului în societate și impactului comportamentelor sale asupra formării elevilor și faptul că o astfel de reglementare este necesară, întrucât există cazuri când profesori care au fost condamnați pentru fapte penale au revenit în sistemul de educație și au continuat să comită astfel de fapte.