E gata unul dintre cele mai frumoase drumuri din România. E peste Transalpina și străbate priveliști impresionante VIDEO

de: Andrei Simion
02 09. 2024

Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România, care străbate culmile Munților Trascău, a fost finalizat. Este considerată cea mai mare investiție într-un drum județean din țara noastră, cu o valoare totală a proiectului de circa 73 milioane de euro.

Un vis devenit realitate: Transapuseana

Drumul judeţean 107I din judeţul Alba, cunoscut ca „Transapuseana”, este considerat una dintre cele mai frumoase șosele montane din România și face legătura între municipiul Aiud (autostrada A10) şi zona Bucium (Abrud – DN 74). Traseul se va întinde pe 78 de kilometri.

Primul lot, de 43 de kilometri, între Aiud și Ponor, a fost gata în luna decembrie 2023. Acum a fost finalizat și lotul 2, de 35 de kilometri, între Ponor și Bucium, și urmează să fie recepționat până la finalul lunii septembrie, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Alba. Proiectul se ridică la peste 73 de milioane de euro, finanțat în proporție de 80% din fonduri europene.

„Transapuseana, un vis devenit realitate, ne aduce mai aproape de istoria, tradițiile, obiceiurile și arhitectura acestor locuri minunate. Am început proiectul de modernizare a drumului cu gândul de a dezvolta o zonă atât de frumoasă a Apusenilor, dând o șansă celor care au trăit de-a lungul timpului aici și reclădind alături de oameni harnici și dedicați comunităților din care provin. Prin intermediul Transapusenei, arătăm tuturor românilor ce lucruri frumoase avem în județul Alba”, a precizat Ion Dumitrel, președintele CJ Alba, pentru Ziarul Unirea.

Cea mai mare investiție pe un drum județean din România a fost finalizată integral

Vicepreședintele Consiliului Județean, Marius Hațegan, susține că recepția lotului 2 se va face la sfârșitul lunii septembrie 2024:

„Cea mai mare investiție pe un drum județean din România a fost finalizată integral. Sunteți așteptați pe Transapuseana! Constructorul, care și-a făcut treaba exemplar, respectând termenele de execuție și standardele foarte ridicate de calitate, va solicita stabilirea recepției la terminarea lucrărilor. Recepția în cauză nu poate fi făcută mai târziu de 30 septembrie 2024. Finalizarea acestui obiectiv este un mare plus pentru județul Alba și va duce la dezvoltarea turistică și economică a mai multor zone străbătute de acest drum de poveste”.

Pentru Transapuseana a fost alocat un număr uriaș de utilaje și peste 200 de muncitori: „Lucrările din cadrul acestui proiect au vizat reabilitarea părții carosabile prin realizarea unei fundații din balast și piatră spartă la care s-au adăugat și două straturi de mixturi asfaltice în lungime de 80 km – 120.000 tone, dar și lucrări speciale precum: turnarea a 56.600 mc beton în ziduri de sprijin, construirea a 15 poduri și podețe noi; montarea a 93 separatoare de hidrocarburi, realizarea și montajul de rigole pentru scurgerea apelor pe o lungime de 57 km, montajul de parapeți metalici pe o lungime de peste 50 km ”, conform reprezentanților Elis Pavaje, compania care s-a ocupat de lucrări.