Durere sfâșietoare într-o familie din Suceava. Doi frați de 19 și 20 de ani, găsiți morți în baie de către părinți. Ce tragedie a avut loc
Doi părinți din Suceava au avut parte de cea mai neagră zi a vieții lor, după ce și-au găsit ambii băieți în baie, în stare de inconștiență. Imediat, cei doi au solicitat de urgență intervenția medicilor în speranța de a-și salva copii. Din păcate, niciunul dintre adolescenți nu a avut nicio șansă.
Ce s-a întâmplat cu tinerii
Doi părinți trec prin momente cumplite după ce, luni seară, și-au pierdut ambii copii. Din păcate, potrivit primelor informații, de vină ar fi boilerul cu combustie de gaz metan, instalat în baia casei. Conform primelor concluzii trase de polițiștii criminaliști, acest aparat ar fi factorul principal care a dus la moartea băieților prin intoxicare cu monoxid de carbon.
Potrivit părinților, băieții au intrat în baie pentru a face un duș. Inițial, doar unul dintre ei ar fi intrat în baie, însă văzând că fratele său nu iese, al doilea băiat a intrat să vadă ce se întâmplă, au declarat surse judiciare pentru g4media.ro.
După ceva timp în care părinții au văzut că niciun băiat nu a mai ieșit, aceștia s-au dus să vadă ce se întâmplă. La vederea celor doi copii întinși pe podea, aflați în stare de inconștiență, părinții au fost șocați și au chemat imediat Ambulanța. Sosiți la fața locului, medicii au depus toate eforturile pentru a-i salva. Din păcate, niciunul dintre băieți nu a răspuns favorabil manevrelor de resuscitare, cadrele medicale fiind nevoite să declare decesul.
După confirmarea decesului, la fața locului s-a prezentat o echipă de criminaliști și ofițeri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, mai exact, moarte suspect. Trupurile cele doi băieți au fost transportate la IML, urmând ca zilele următoare să se efectueze necropsia cadavrelor, pentru a afla cauza exacta a tragediei.
Primele declarații ale autorităților
În urmă cu puțin timp, IPJ Suceava a transmis un comunicat prin intermediul căruia a informat despre tragedia petrecută în satul Plopeni, din Suceava.
„În această seară, in jurul orei 21:15, s-a sesizat faptul că doi tineri ar fi în stare de inconștiență într-o locuință pe raza satului Plopeni, cartier Mereni, oraș Salcea. Din verificările preliminare rezultă că cei doi sunt frați (doi bărbați de 19 și 20 de ani).
Aceștia locuiesc împreună cu familia, pe raza satului Plopeni. În cursul serii unul dintre frați a mers în baia locuinței pentru a face duș folosind un boiler cu combustie gaz metan.
La un moment dat fratele său a intrat și el în baie și după un timp, văzând că cei doi nu mai ies din încăpere părinții au intervenit și i-au găsit pe cei doi în stare de inconștiență”, a transmis IPJ Suceava.
În aceste momente, familia îndurerată se pregătește de înmormântarea celor doi băieți. Din păcate, acesta nu este primul caz dramatic care are loc din cauza intoxicației cu monoxid de carbon. Autoritățile avertizează toate persoanele care dețin aparatură care le pune viața în pericol, recomandând cu privire la efectuarea controalelor periodice sau schimbarea cu un aparat sigur.