După toamnă lungă, meteorologii fac anunţul: urmează o iarnă cum nu a mai fost. Când vin ninsorile şi gerul adevărat
Până acum am avut o toamnă lungă cu temperaturi destul de ridicate. Însă, după jumătatea lunii noiembrie, meteorologii anunță că iarna își va intra în drepturi. Când vin ninsorile și cât de lungă va fi iarna aceasta?
Cea mai lungă iarnă. Ce anunță meteorologii
Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a anunțat că iarna aceasta ar putea dura până în luna martie. Temperaturile vor scădea încet-încet, iar primele ninsori ar putea apărea chiar din această lună.
Potrivit meteorologului ANM, temperaturile vor scădea începând cu acest sfârșit de săptămână și se vor apropia de specificul perioadei. Prin urmare, maximele nu vor depăși 15 grade Celsius.
„Am înregistrat ieri foarte multe recorduri la nivelul ţării, mai ales în partea de sud a teritoriului. De mâine însă temperaturile încep să scadă. Vom reveni până la sfârşitul acestei luni la un regim termic firesc, ceea ce înseamnă maxime care probabil spre sfârşitul lunii nu vor mai depăşi 15 grade Celsius”, a declarat Florinela Georgescu.
Dacă vorbim despre precipitații, acestea vor fi deficitare în luna noiembrie, a mai precizat directoarea ANM. De regulă, precipitațiile în luna noiembrie sunt foarte slabe.
„Per ansamblu, luna noiembrie ar putea fi ar putea fi una deficitară. Precipitaţiile, oricum, în timpul iernii, climatologic vorbind, nu sunt foarte abundente”, a mai adăugat meteorologul ANM.
Când vor apărea primele ninsori
Vremea va începe să se înrăutățească odată cu intrarea în anotimpul de iarnă. Începând de atunci este posibil să apară ninsori și viscol în unele zone, însă garantat în zonele montane, la înălțimi înalte.
„Pentru luna decembrie deja nu este ieşit din comun să apară temperaturi minime în cursul nopţii de sub minus -10 grade. Iar un ianuarie normal înseamnă cea mai rece lună din an care poate aduce şi evenimente severe, de genul viscolelor. Acestea nu sunt excluse din niciuna din lunile de iarnă”, a mai spus meteorologul.
Mai mult de atât, meteorologul este de părere că iarna aceasta ar putea să se întindă până în martie, la fel ca și în ultimii ani, de altfel. De asemenea, un strat mai considerabil de ninsoare va fi doar anul viitor.
Cel mai consistent strat de zăpadă se anunță în zona de munte, însă începând cu luna ianuarie, a adăugat Florinela Georgescu. Va ninge și anul acesta, însă nu vom avea parte de un strat considerabil de zăpadă.
Citește și: Vijelii şi ploi puternice. Un ciclon mediteranean ajunge în România. A fost emis Cod Roşu