După Arşinel şi Cornel Dinu, SSPR cere retragerea certificatului de revoluționar pentru actorul Dorel Vișan

de: Ionuț Vieru
22 08. 2022

După ce comisia din cadrul Secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor (SSPR), aflată în subordinea Guvernului, a propus retragerea certificatului de revoluționat al lui Alexandru Arșinel și Cornel Dinu, conducerea cere retragerea certificatului de revoluționat și pentru actorul Dorel Vișan.

SSPR cere retragerea certificatului de revoluționar pentru actorul Dorel Vișan

SSPR a cerut retragerea certificatului de revoluționar al actorului Dorel Vișan. Sesizarea a fost întocmită cu privire la îndeplinirea condițiilor de obținerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinat de către actorul Dorel Vișan.

În cele din urmă, comisia a constatat că marele actor îndeplinește condițiile pentru a deține certificatul de revoluționar. Din declarația lui și a martorilor reiese că Dorel Vișan a intrat în C.C pe data de 22 decembrie 1989 la ora 11.00 și a apărat un obiectiv de o importanță deosebită până la fuga dictatorului, adică ora 12:10.

„Se constată că sunt îndeplinite condițiile cerute din Legea nr. 341/2004 cu modificările și completările următoare, conform texului de lege Luptător cu Rol Determinat – atribuit celor care în perioada 14-22 decembrie 1989 a avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, și-au pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, a ocupat și apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, doar în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări au rezultat persoane ucise, rănit sau reținute, până la fuga dictatorului”, se arată în document.

Alexandru Arșinel rămâne fără certificatul de revoluționar

Într-o situație asemănătoare s-a aflat și actorul Alexandru Arșinel, atunci când SSPR a propus retragerea certificatului de revoluționar al acestuia. În vârstă de 83 de ani, actorul se afla printre „luptătorii cu rol determinant” și încasa de la stat suma de 33.730 de lei pe an, adică 2.810 lei pe lună.

Comisia a decis că, la Revoluție, Alexandru Arșinel a fost prezent în Piața Universității și la Palatul Telefoanelor, ceea ce ”nu reprezintă obiective cu o importanţă deosebită care au aparţinut regimului totalitar”.

”Se constată că domnul Alexandru Arşinel nu îndeplineşte condiţia pentru a deţine Certificatul – LRD (Luptător cu Rol Determinant – n.r.), în sensul că în perioada 14-22 decembrie 1989 nu a avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, nu şi-a pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, nu a ocupat şi nu a apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, respectiv până la ora 12.10 a zilei de 22 decembrie”, se arată în documentul SSPR.

Prin urmare, Comisia a propus anularea certificatului de revoluționar al lui Alexandru Arșinel. Acum, actorul este obligat să restituie toate sumele primite de la stat până în prezent, adică circa 50.000 de euro.