Drumuri închise în România. E vreme rea pe Transfăgărășan și Transalpina, sectoarele blocate
Începând de luni, 06 noiembrie 2023, ora 8:00, autoritățile au impus restricții de circulație pe două dintre cele mai cunoscute drumuri montane din România, Transfăgărășan și Transalpina, cu scopul de a asigura siguranța publică și de a proteja infrastructura în sezonul de iarnă. Măsura a fost anunțată de către Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.
Ce categorii de vehicule sunt vizate
Românii nu vor mai putea călători pe două dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, după ce autoritățile au anunțat închiderea acestora pentru siguranța publică. Deși vremea a ținut cu noi până acum, iar temepraturile ridicate au fost peste așteptări, prognoza meteo s-ar putea schimba în perioada care vine.
Din cauza instabilității meteorologice, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțatsegmentele de drum care vor fi închise, începând de astăzi, pentru toate categoriile de vehicule, respectiv, DN 7C (Transfăgărășan) între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă, cuprinzând tronsonul kilometric 104+000 metri – 130+800 metri și DN 67C (Transalpina) între Rânca și Barajul Oașa, pe tronsonul kilometric 34+800 metri – 79+200 metri.
Această măsură, care va fi în vigoare pe întregul sezon de iarnă, este menită să prevină pericolele asociate cu condițiile meteo severe și cu înzăpezirea în aceste zone montane. Traseele Transfăgărășan și Transalpina sunt renumite pentru peisajele lor spectaculoase și atrag numeroși turiști în timpul verii, dar în sezonul rece devin deosebit de periculoase din cauza riscului crescut de avalanșe și a condițiilor meteorologice neprielnice.
Șoferii, rugați să respecte restricțiile impuse
Decizia de a închide aceste drumuri până în primăvară are la bază prevenirea accidentelor și asigurarea securității călătorilor. În această perioadă, autoritățile vor monitoriza în mod regulat condițiile meteo și starea drumurilor, reluând circulația atunci când va fi sigur să o facă.
În urma deciziei luate de autoritățile competente, șoferii sunt rugați să țină cont de aceste restricții și să urmeze rute alternative, să verifice condițiile meteo și să se asigure că mașinile lor sunt pregătite pentru condusul pe vreme rea în timpul acestui sezon.
Siguranța rămâne prioritatea principală a autorităților, iar această măsură va contribui la reducerea riscurilor și la protejarea atât a turiștilor, cât și a infrastructurii de pe aceste drumuri spectaculoase, dar și periculoase.
Condițiile de iarnă au luat cu asalt drumurile României
O dată cu apariția spontană a primelor semne ale iernii pe Transfăgărășan, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat, încă de duminică, o schimbare semnificativă pe celebrul traseu.
Astfel, porțiunea de drum cuprinsă între Bâlea Cascadă (în județul Sibiu) și Piscul Negru (în județul Argeș) a fost acoperită de un strat de zăpadă de aproximativ 10 centimetri, iar vântul puternic a contribuit la crearea unor condiții extrem de dificile de circulație.
În plus, pe alocuri, carosabilul a fost acoperit de gheață, ceea ce a sporit pericolele asociate cu conducerea în aceste condiții. În cadrul aceluiași avertisment, s-a anunțat faptul că au fost puse în acțiune echipamentele și utilajele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov pentru a curăța drumul și a aplica materiale antiderapante.
Cu toate acestea, autoritățile avertizează șoferii să fie extrem de precauți și să se asigure că sunt pregătiți pentru circulație în condiții de iarnă, cu echipamentul potrivit, inclusiv anvelope de iarnă.
„Peste noapte condiţiile meteo s-au înrăutăţit semnificativ pe porţiunea cuprinsă între Bâlea Cascadă (SB) şi Piscul Negru (AG). Stratul de zăpadă depus măsoară în jur de 10 cm, vântul bate cu putere iar pe alocuri carosabilul este acoperit cu gheaţă.
Utilajele DRDP Braşov acţionează pentru curăţarea drumului cu materiale antiderapante însă condiţiile de circulaţie rămân în continuare foarte dificile. Cei care doresc să parcurgă drumul trebuie să fie pregătiţi pentru circulaţie în condiţii de iarnă!”,a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov