Drama neștiută pe care a trăit-o Nicoleta Voica: ‘Mai aveți copii? Pe ăsta îl pierdeți’

Drama neștiută pe care a trăit-o Nicoleta Voica: ‘Mai aveți copii? Pe ăsta îl pierdeți’
Drama prin care a trecut Nicoleta Voica

Celebra interpretă de muzică populară Nicoleta Voica a trecut prin momente cumplite în copilărie. Puțini sunt cei care știu drama artistei. Cum a murit fratele artistei după ce a făcut o banală entorsă la picior.

Nicoleta Voica și-a pierdut un frate din cauza unei entorse la picior

Nicoleta Voica nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Este una dintre cele mai apreciate, faimoase și îndrăgite cântărețe de muzică populară din România. Deși toată lumea o știe veselă și plină de viață, puțini sunt cei care știu ce dramă se ascunde în spatele acelui zâmbet dulce.

Artista a povestit, recent, drama prin care a trecut acum mulți ani de zile, când a murit unul dintre frații săi. Lui Silviu i-a fost amputat un picior din cauza cancerului osos de care suferea, cu puține zile înainte de a-și da duhul. Nicoleta Voica susține că fratele ei s-a îmbolnăvit după ce ar fi făcut o entorsă la gleznă.

„Eram cinci fraţi. Lui îi plăcea să facă schimb de casete şi, într-o zi, în timp ce alerga a făcut o entorsă. Când m-am întors din turneu, l-am trimis la doctor. A venit medicul si mi-a zis că are un fel de cancer osos. L-am dus la Timişoara. Acolo, medicul i-a făcut investigaţii şi la un moment dat, i-a spus mamei: „Mai aveţi copii, doamnă? Pe ăsta o să-l pierdeţi”.

Când s-au deschis uşile, l-am văzut. Nu dormea. Încerca să vorbească, dar nu putea de durere. Am stat câteva zile în spital, încercam să-l înveselesc, dar nu îmi ieşea. La un moment dat m-a sunat Tudor Vornicu, care m-a ajutat enorm. L-am adus la un spital, iar medicul ne-a zis că-i taie piciorul. N-a putut să-i spună el. I-am spus eu.”, a declarat Nicoleta Voica, potrivit celor de la Wowbiz.

Mama Nicoletei Voica a murit de supărare, la puțin timp după fiul ei

Nicoleta Voica a mărturisit că a crezut că durerile vor dispărea odată ce-i va fi amputat piciorul, dar nu a fost așa, ci din contră. Problemele de sănătate ale tânărului s-au agravat, iar fratele cântăreței a murit la câteva zile de la operație. Mama artistei a murit la scurt timp după fiul ei, răpusă și ea de cancer.

„Înainte să meargă la operaţie, a pornit un casetofon, a dansat, că el era un dansator. Eu şi mama muream. Nimeni nu ştia de unde îi vor tăia piciorul. Când a ieşit din operaţie am văzut. Era de sub genunchi. Au urmat nişte zile cu dureri crunte(…). Stătea pe marginea patului şi zicea: „Am venit cu doi papuci şi plec cu unul”. Acasă a început calvarul.

Am făcut un mulaj, l-am luat cu mine în bagaj ca să-i aduc proteză. Cu o zi înainte să-i fie gata, a murit. Eu n-am avut acte să vin, dar am stat pe telefoane. Am auzit-o pe mama: „Du-te, puiule, că mama vine la tine”.

De asta înţeleg durerea oricărui părinte. N-o să fie bine niciodată, chiar dacă te doare. Eu l-am ras în cap, singură. Îi cădea părul şi îi intra în gură din cauza chimioterapiei. O parte din mine a murit atunci. I-am promis că mă întorc şi m-a durut foarte tare, că n-am putut să vin.”, a completat Nicoleta Voica, cu durere în glas.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI