Dragnea vorbește despre rezultatul zdrobitor al PSD. „Aveți bagajele făcute?”
Liviu Dragnea, președinte PSD, a venit cu primele reacții după alegeri. El a vorbit puțin și despre un potențial candidat la președinție.
„Aveți bagajele făcute?”, a fost întrebarea unei jurnaliste la conferință. Liviu Dragnea a fost supărat la maximum. „E un spectacol prost. Foarte prost. N-am niciun bagaj făcut”, a spus acesta.
Ce a declarat Liviu Dragnea după alegeri
- Votul de astăzi – mă rog, vorbim de exit poll, și noi, și toate partidele, până la urmă vor trebui așteptate rezultatele oficiale – arată rezultate care nu bucură PSD. Am înțeles că un coleg de-al meu a avut o propunere. Vreau să vă spun: în viață, mi-am asumat și ce-am făcut, și ce n-am făcut. La fel o s-o fac și acum, împreună cu colegii mei, dar eu nu-mi asum nici pe Facebook, nici într-o țară apropiată.
- Despre referendum – eu am luat buletine de vot și am votat – așa cum am spus, nu sunt împotriva lui, nici a temelor, dar întrebările au fost făcute prost, însă aștept să vedem dacă vor respecta ce s-a spus acolo.
- N-am spus că vreau să candidez la funcția de președinte al României. Ce vreau să spun e că la mine termenele sunt programate în funcție de evenimentele politice e că PSD, foarte curând, trebuie să-și desemneze un potențial candidat. Am înțeles că ALDE îl susține pe Tăriceanu și foarte curând trebuie stabilit care dintre cei doi potențiali au cele mai mari șanse să scape România de acest om care e la Cotroceni.
- [Despre candidatul la alegeri prezidențiale] nu hotărăsc eu. N-am vorbit cu persoana respectivă, dar cred că analiza trebuie făcută între Gabriela Firea și Călin Popescu Tăriceanu.
- În ceea ce privește parcursul PSD, eu o să solicit colegilor ca-n ultima parte a lunii iunie să se organizeze un congres pentru stabilizarea candidatului și pentru parcursul viitor al acestui partid.
- Le spun tuturor colegilor mei: PSD a mai trecut prin astfel de momente, mai rele și mai grele, și-n 2007, și-n 2015, când președintele și-a dat demisia pe Facebook. Ulterior, a câștigat alegerile.
- Îi solicit Vioricăi Dăncilă să nu-și depună mandatul. Trebuie dus la capăt. Românii au hotărât care sunt europarlamentarii care vor merge la Bruxelles. Eu cred însă că PSD și ALDE trebuie să facă tot ce-i posibil ca să apere tot ce s-a câștigat până acum.
Liviu Dragnea a vorbit și despre diaspora
- Aleerile sunt organizate de ambasade. Vorbim de Marea Britanie, Spania, Italia – ambasadori numiți de Iohannis. Aveau datoria să informeze unde sunt amplasate toate secțiile de vot. S-au făcut mult mai multe secții de vot. Nu poate să spună cineva că Guvernul, în ansamblul lui, a decis să fie cozi în diaspora.
- Din câte am aflat, n-a existat nicio solicitare din nicio țară să fie organizate secții de vot diferit de cum au cerut ambasadele.