Dragnea și Iliescu, ironizați crunt pe Facebook: „Nu face închisoare”

de: Andrei Simion
12 10. 2018

Dragnea, Iliescu, Firea și Dăncilă. Așa ar putea începe un banc, dar în acest caz e vorba de ceva mult mai serios (dar nu prea). Intervine în schemă și Patriarhul Daniel ca să fie totul complet.

Dragnea – „calități: manipulare – poate scula morții ca să voteze pentru el. Noroc – Nu face închisoare orice s-ar întâmpla”. Are însă și o vulnerabilitate: „Vulnerabil la state paralele imaginare și la oamenii lui Soros”. Așa e descris Liviu Dragnea, președinte PSD, pe-o carte care îți aduce aminte de jocurile copilăriei.

Pe pagina de Facebook Just Romanian Things, au fost publicate cărți de joc cu Dragnea, Iliescu, Firea, Patriarhul Daniel, Dăncilă și chiar Cătălin Rădulescu.

Fiecare carte, cu fiecare personaj, arată lumii întregi „calitățile” cu care fiecare se laudă. De exemplu, Iliescu e vulnerabil la lideri actuali și viitori ai PSD. Și da, e nemuritor, deloc surprinzător aici.

Firea, pe de altă parte, e vulnerabilă la promptere (de televiziune). Altfel, are o calitate importantă: „Trădarea – poate schimba tabere peste noapte”.

Dragnea, peste toți aceștia, e de level 100. Asta datorită calităților cu care jonglează cu ușurință: manipularea și norocul.

Ironia e dusă și mai departe la Cătălin Rădulescu: „Vindecător – poate transforma oamenii gay în oameni care nu mai sunt gay”. Dar e vulnerabil la membri USR.

În fine, Daniel e vrăjitor, la propriu. „Are abilitatea de-a colecta aur de la o populație întreagă, folosind o vrajă AOE cu rază mare”.

Mai departe, vezi la fiecare ce și cum, așa cum au vrut autorii acestui joc cât de cât potrivit.

Joc de cărți cu politicieni și patriarhul Daniel. Credit: Just Romanian Things / Facebook