ULTIMA ORĂ Dragnea urmează să afle sentința finală: ce au decis judecătorii
Judecătorii de la Înalta Curte au anunțat, oficial, că termenul de luni, 20 mai, este ultimul termen al procesului.
Luni, 20 mai, a fost ultimul termen în procesul lui Liviu Dragnea, în care liderul PSD e cercetat în dosarul angajărilor fictive. Magistrații de la Înalta Curte au anunțat că resping toate cererile depuse de avocații săi.
Între altele, avocații lui Liviu Dragnea ar fi vrut să amâne procesul până după data de 5 iunie sau ar fi vrut, din nou, sesizarea CCR pe diverse excepții. Completul de cinci judecători e așteptat acum să pronunțe sentința finală.
Ziua în care va fi pronunțat verdictul va fi aleasă de judecători.
De ce au decis judecătorii să nu mai lungească procesul lui Dragnea
Judecătorii de la Instanța Supremă au anunțat, luni, 20 mai, că resping toate cererile avocaților pentru amânarea procesului sau sesizarea CCR și că au decis să judece ultimul termen.
Instanța a decis, între altele, să respingă excepția de nelegalitate a constituirii completului de trei judecători, care l-a condamnat pe Dragnea în primă instanță. De asemenea, cererile de sesizare a CCR au fost respinse.
Practic, judecătorii au decis să dea curs cererii procurorilor DNA, care au insistat ca aceste solicitări să fie respinse.
În decizia judecătorilor a contat foarte mult articolul invocat de procurorii DNA: Art 421 CPP alin 2 litera a, care ar restrânge dreptul la apărare, e inadmisibilă în raport de premisa de la care pornește apărarea, că instanța de apel ar fi limitată. Cererea de probatorii a fost mult mai amplă, iar respingerea unor probe nu poate face obiectul asupra sesizării CCR. Se tinde spre o modificare a textului de lege. Privind a două execuție 420 alin 11 ar fi avut legătură până am precizat că renunțăm la cererea schimbării de încadrare juridică. Este inadmisibilă. Adresa privind disjungere în cazul Alesu, nu e admisibilă. Credibilitatea nu e un criteriu prevăzut de lege, a precizat procurorul DNA în fața instanței.