Două persoane au murit iar trei sunt rănite în urma unui accident rutier produs în Botoșani. Cum s-a întâmplat tragedia
În cursul dimineții de luni, două persoane și-au pierdut viața într-un grav accident rutier produs în satul Miorcani din comuna Rădăuți Prut, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgențe Botoșani, Dorina Lupu.
Grav accident rutier în județul Botoșani
Pe lângă cele două persoane decedate, alte trei au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Botoșani, Dorina Lupu, autoturismul în care se aflau cei cinci tineri s-a izbit într-un cap de pod.
Tinerii aveau vârste cuprinse între 21 și 27 de ani. Doi tineri care stăteau pe scaunele din dreapta față și spate au rămas încarcerați, fiind scoși de către pompierii din Darabani. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viața. Ceilalți trei tineri au ieșit singuri din mașină.
„Trei dintre pasageri au ieşit singuri din maşină. Doi, care stăteau pe scaunele din dreapta fata şi spate, au rămas încarceraţi, fiind scoşi din autoturism de către pompierii din Darabani. Din nefericire, pentru aceştia nu s-a mai putut face nimic, cadrele medicale declarând decesul”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
Oamenii legii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.
Accident cu trei autoutilitare pe DN 1
Tot în această dimineață, un alt accident rutier a avut loc pe DN 1, în zona Movila Vulpii. Trei autoutilitare au fost implicate, iar traficul a fost deviat pe sensul către Brașov, potrivit Centrul Infotrafic.
Potrivit aceleiași surse, evenimentul s-a produs la kilometrul 69+800 de metri, iar cele trei autovehicule au intrat în coliziune față-spate. În urma impactului, o persoană a fost rănită și a fost transportată la spital, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.
Conform Centrului Infotrafic, traficul rutier a fost oprit pe sensul către Brașov, pentru circa 30 de minute, fiind deviat pe DJ 155.
Accident rutier grav cu trei morți în Botoșani
În urma cu câteva zile, în localitatea Ripiceni a avut loc un grav accident rutier care s-a soldat cu rănirea unei persoane și decesul altor trei. Accidentul s-a produs după ce șoferul a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat.
La data de 17 octombrie 2021, am fost sesizați cu privire la faptul că pe Drumul Național DN 29 C, între localitățile Ripiceni și Manoleasa a avut loc un accident de circulație soldat cu victime.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr de 28 de ani, din comună Ripiceni, în timp ce conducea autoturismul din direcția Ripiceni către localitatea Manoleasa, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile.În urma impactului a rezultat decesul a trei tineri de 28, 24 și 22 de ani și vătămarea corporală a altui tânăr de 24 de ani, toți din comună Ripiceni.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, declară oamenii legii.