20 oct. 2021 | 18:55

Două materii noi în școlile din România, din 2022?! Proiectul a trecut deja de Senat

News
Două materii noi în școlile din România, din 2022?! Proiectul a trecut deja de Senat
Cursuri de educație antreprenorială și juridică la gimnaziu în Europa

La nivel european există implementate mai multe materii pentru școlile primare și gimnaziale. Interesul actual condus de politici pentru educația antreprenorială și juridică în școlile primare și gimnaziale se concentrează pe dezvoltarea persoanei întreprinzătoare și pe cunoașterea legislației și a drepturilor fiecăruia. Predarea unor materii precum „Educație antreprenorială” și „Educație juridică”, se bazează pe un model bine determinat și gândit de specialiști în domeniu.

Cursuri antreprenoriale și juridice la gimnaziu în Europa

La nivel european, de exemplu în Marea Britanie, de câțiva ani, în școlile gimnaziale se predau cursuri de educație antreprenorială și juridică. Cursurile sunt adaptate pentru vârsta elevilor și predate, în esență, într-un limbaj accesibil acestora.

Majoritatea acestor cursuri de educație juridică și antreprenorială se concentrează pe dezvoltarea persoanei întreprinzătoare și pe cunoașterea legislației și a drepturilor fiecăruia. Predarea unor astfel de materii se bazează pe un model se bazează pe un model bine determinat și gândit de specialiști în domeniu.

Un astfel de proiect a fost în discuție în Senatul României, proiect ce prevede ca cele două materii, „Educație antreprenorială” și „Educație Juridică”, să devină materii obligatorii în învățământul gimnazial.

„Educație antreprenorială” și „Educație Juridică” devin materii obligatorii

Noul proiect vine cu amendamente la Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, și începând cu anul școlar 2022-2023, elevii din școala gimnazială și primară vor avea două noi materii obligatorii.

Este vorba de „Educație antreprenorială” și „Educație juridică”. În cazul celei de-a doua, la nivelul a 130 de instituții de învățământ, era introdusă ca materie opțională, materia fiind predată profesori specializați în domeniul justiţiei.

În 2017, în urma unei acțiuni inițiate de News247WorldPress, materia „Educația Juridică” era implementată ca și materie opțională într-un proiect denumit „Proiectul Educație Juridică Argeș II” cu termen final 2023. Tot atunci se implementa, la nivel educațional, și „Proiectul Comunicare, Branding, Imagine, Educație Media”, tot sub forma de materie opțională.

Pe 18 octombrie Senatul României a adoptat proiectul de lege ce aduce modificările la Legea Educației Naționale, cele două materii devcenind, astfel, obligatorii începând din anul școlar următor. Legea a fost votată, urmând să fie trimisă pentru promulgare președintelui Klaus Iohannis.

„Art. I – Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.l8 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulteriora, se modifică şi se completează cupă cum urmează:
l. Articolul 68 litera f) se completează şi va avea următorul cuprins: ”f) competenţe antreprenoriale şi financiare;”
2. Articolul 344 alin.(l) lit.c) pct.(iv) se modifică şi va avea următorul cuprins: ”(iv) programe de educaţie antreprenorială şi financiară;”, spune noua lege aprobată de Senat în 18 octombrie 2021.

Parteneri
De ce nu a venit Florin Salam la priveghiul lui Costel Corduneanu. Manelistul a spus lucrurilor pe nume
Redactia.ro
Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,7 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei
Digisport.ro
Istoria neștiută a Gării de Nord din București. De ce a vrut Ceaușescu să o dărâme
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
EVZ.ro
Cum recunoști carnea alterată. Este extrem de periculoasă pentru sănătate
Spynews
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Capital.ro
Orașul din România prin care trece singurul pârâu termal din țară. Temperatura apei este de 30 de grade Celsius
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
CÂND se dau PENSIILE de PAȘTE. ANUNȚ de la POȘTĂ pentru trei milioane de PENSIONARI
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Soțul Mariei Roman de la Mireasa a fost găsit! Unde se află bărbatul / VIDEO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Lino Golden și Delia s-au căsătorit! Cât de spectaculos au arătat cei doi într-o zi atât de importantă
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro