Dorin Mateuț, internat de urgență. Cum a reacționat fiica fostului internațional când a auzit că tatălui său i-ar putea fi amputat piciorul
Dorin Mateuț trece prin momente delicate. Fostul internațional, câștigător al trofeului „Gheata de Aur”, se află în spital, iar ProSport a scris că medicii luptă să-i salveze piciorul. Fiica fostului jucător a confirmat că tatăl său are probleme de sănătate, dar a spus că lucrurile nu sunt grave.
Dorin Mateuț, internat în spital. Cum a reacționat fiica fostului fotbalist
Momente grele pentru Dorin Mateuț. Fostul internațional se află în spital, iar Prosport susține că există riscul să-i fie amputat un picior. Sursa citată scrie că „Mateo” are probleme cu circulația sângelui, iar unul dintre picioare nu a mai fost vascularizat corespunzător. Medicii încearcă să găsească soluții.
„Tata și-a pus o proteză la genunchi și acum a mers la un control. A fost la spital, e adevărat. L-a durut în aceste zile piciorul, dar am înțeles că este în regulă.
Nu se pune problema de amputare, din ce știu. Am vorbit cu mama și nu știu exact toate detaliile, dar tata era OK”, a declarat Natalia Mateuț, potrivit sursei menționate.
Dorin Mateuț, unul dintre cei trei români care au câștigat „Gheata de Aur”
Dorin Mateuț și-a început cariera la Corvinul Hunedoara, iar în anul 1988 a fost transferat la Dinamo. Mircea Lucescu a fost cel care a insistat să vină în Ștefan cel Mare, iar un an mai târziu a câștigat „Gheata de Aur”, trofeul care se acordă pentru cel mai bun marcator de pe continent.
„Am vorbit cu Mircea Lucescu. Ce caracter, ce om! L-am sunat, nu a putut să-mi răspundă. Apoi m-a sunat el și și-a cerut scuze că nu a putut să-mi răspundă. Așa e nea Mircea, un mare om. Eu o să-l venerez toată viața, a însemnat enorm pentru mine, a făcut multe pentru mine!
Mi-a zis că dacă sunt bun și vreau să câștig Gheata de Aur, să o fac pe barba mea. Dar tot l-am pândit și, la un meci la Târgu Mureș, când el nu a fost atent, am luat mingea și am executat. Vai ce supărat a fost, însă eu dădusem gol, ce mai conta! (n.r. râde cu poftă)”, a declarat Dorin Mateuț, în august 2021, pentru Playsport.ro.
Înaintea lui Dorin Mateuț au mai câștigat „Gheata de Aur” alți doi români: Dudu Georgescu (1975 și 1977) și Rodio Cămătaru (1987). Fostul internațional are 56 de meciuri în echipa națională a României, iar în CV-ul său se găsesc următoarele formații: Corvinul Hunedoara, Dinamo, Zaragoza, Brescia, Reggiana și Sportul Studențesc.