Dorian Popa dă o nouă lovitură în România. E o premieră la noi în țară, fanii vor fi cei mai fericiți
Celebrul cântăreț Dorian Popa va face parte din distribuția comediei MENTORII, primul film creat de UNTOLD Universe. Astfel, artistul se alătură comediantului Cătălin Bordea, cei doi fiind primii actori anunțați din distribuția de senzație a acestui film care va ajunge în cinematografele din toată țara la începutul anului 2025.
Dorian Popa va juca în comedia anului 2025
Dorian Popa va intra în pielea personajului Flex Barbarul, unul dintre cei trei mentori care îl vor ajuta pe Johnny Baltă, jucat de Cătălin Bordea, să își transforme viața și să îi demonstreze tatălui că este demn să devină moștenitor al imperiului financiar.
“Acum un an și ceva am citit pentru prima dată schița scenariului și mi s-a părut extrem de bun. M-am reîntâlnit cu regizorul Adrian Tapciuc și cu băieții după un an și mi s-au reconfirmat primele impresii când am citit scenariul și am râs cu gură până la urechi.
Unul dintre motivele care m-a determinat să accept acest rol este faptul că cei care se ocupă de realizarea acestui film, fac și unul dintre cele mai frumoase evenimente din România și anume festivalul UNTOLD care a adus atâta valoare românilor și României. În al doilea rând, m-a convins scenariul și în al treilea rând faptul că personajul pe care eu îl voi interpreta este o parodie la adresa băieților care practică fitness-ul. Eu am învățat de la mentorii din viața mea că autoironia este una dintre cele mai rare calități.
Abia aștept să văd dacă mă pot parodia, dacă mă pot „lua la mișto” în așa măsură încât oamenii să râdă de compoziția mea, pentru că este un rol de compoziție. Cei care au ochi să vadă și urechi să audă își vor da seama că personajul pe care eu îl interpretez este inspirat de o persoană publică internațională care a creat ceva vâlvă în ultimii ani în spațiul online și sper foarte mult să-mi depășesc barierele și zona de confort și să fac acest rol de compoziție ca la carte.”, a transmis Dorian Popa.
Detalii despre filmul „MENTORII”
Creatorii lungmetrajului susțin că filmul ne va ține cu gură până la urechi, de la început și până la final, atât datorită scenariului, cât și chimiei dintre actori.
“Chimia dintre Dorian și ceilalți actori este una senzațională! L-am văzut pe Dorian la una dintre repetiții, iar acolo a dat doar 10% din potențialul său, și cu toate astea vreau să vă spun că toată echipa a râs cu lacrimi de umorul lui Dorian în interpretarea lui Flex Barbarul”, a declarat Edy Chereji – Co-Founder UNTOLD UNIVERSE.
“Rolul lui Flex Barbarul, mentorul de fitness, a fost creat imaginându-ne un singur actor care să îi poată da viață și acesta este Dorian Popa”, a spus și Adrian Tapciuc, regizorul filmului, care a lucrat împreună cu Dorian încă de la începutul carierei de actor.
“Am fost unul dintre primii regizori cu care a lucrat Dorian. Îmi amintesc vara anului 2010, atunci când s-a prezentat cu încredere la castingul pe care l-am organizat pentru serialul Pariu cu Viața. M-au impresionat din prima clipă determinarea și tenacitatea cu care Dorian lupta pentru a progresa în fiecare zi și în fiecare domeniu. Îl consider cel mai potrivit pentru a da viața lui Flex, influencer-ul cu corp de invidiat și mentalitate de învingător.”, a continuat Tapciuc.
Care e povestea comediei cu Dorian Popa și Cătălin Bordea
Comedia „MENTORII” spune povestea lui Johnny Baltă, interpretat de Cătălin Bordea, un bărbat mult prea imatur pentru vârsta lui, care, întâmplător, este viitorul moștenitor al celui mai mare imperiu financiar din țară: averea tatălui său, Dorin Baltă.
Nemulțumit de neseriozitatea fiului său, Dorin decide să îl dea afară din casă pe fiul său după ce acesta comite un alt accident de mașină. În plus, îi cere lui Johnny să demonstreze în maximum șase luni că poate deveni un adult responsabil, capabil să conducă imperiul financiar. În caz contrar, va fi dezmoștenit.
Ajutat de sora lui, Magda, Johnny Baltă crede că a găsit o soluție rapidă și ușoară pentru a rezolva problema: va fi îndrumat de cei mai faimoși trei influenceri de dezvoltare personală din România: Flex Barbarul (mentorul de fitness și viață sănătoasă), Sandra Senzorial (mentorul de wellbeing) și Robby Anonimul (mentorul de business și finanțe).
Răsplata de 1 milion de euro pusă la bătaie de Johnny este mai mult decât tentantă pentru cei trei influenceri. Toți vor lupta să fie mentorul principal al tânărului, însă banii vor crea conflicte și momente comice.