Doliu uriaș în politica românească. Milionarul a fost găsit mort în condiții suspecte, în această dimineață. Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri
Este doliu în politica românească după ce, fostul deputat PRM și PNL, Dumitru Puzdrea a fost găsit mort, miercuri dimineața. Vestea tristă a fost dată de soția sa, Iosefina Mihaela Puzdrea. În urma identificării cadavrului, Poliția a deschis imediat o anchetă.
În ce condiții misterioase a fost găsit trupul lui Dumitru Puzdrea
Potrivit primelor informații, omul de afaceri, în vârstă de 80 de ani, prezenta „urme de sânge la nivelul capului și excoriații la nivelul brațului stâng”, au transmis surse din serviciile de intervenție. Trupul milionarului a fost preluat de autorități, urmând a fi efectuată necropsia, descoperind exact în ce condiții a avut loc decesul lui Dumitru Puzdrea. La fața locului au sosit mai multe echipaje de Poliție și InML, care au investigat cazul la fața locului.
Politicianul s-a născut pe 17 octombrie 1942, comuna Turburea, județul Gorj, ucupând funcția de deputat de Neamț din partea Partidului România Mare și apoi a Partidului Național Liberal între 2000 și 2008.
În anul 2000, politicianul s-a aflat în centrul unui scandal generat în urma construcției complexului commercial „Flora” pe un teren al Primăriei.
Poliția a transmis primele informații despre identificarea unui cadavru, chiar în sectorul în care DUmitru Puzdrea locuia, însă numele acestuia nu a fost confirmat.
„La data de 28 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 1, se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constatat decesul persoanei. În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția Capitalei.