Doliu uriaș în lumea sportului! Laura a murit la doar 21 de ani, într-un tragic accident de mașină
Laura Salvio, 21 de ani, copilot pentru echipa Peugeot Rally Cup Iberica, a murit în timpul unei curse desfășurate în Portugalia. La scurt timp după startul de la Vidreiro, pilotul Miguel Socias a pierdut controlul mașinii. S-a lovit de un copac de la marginea șoselei, chiar pe partea copilotului său. Accidentul s-a produs la doar un kilometru de la startul probei din Vidreiro.
Laura Salvio, 21 de ani, a suferit un stop cardiorespirator. A murit înainte de a fi urcată în elicopter
„Din păcate, trebuie să anunțăm un deces în competiția noastră. Laura Salvo, cea care a concurat în postura de copilot în echipa Peugeot Rally Cup Iberica, a avut un accident în startul probei unu. Rănile suferite i-au provocat decesul. Automobile Club Marina Grande a intervenit în aproximativ două minute, cu toate unitățile de prim ajutor.
S-au încercat toate măsurile de resuscitare pentru a tânăra competitoare. Victima a fost transportată într-o zonă din care să poată fi luată de elicopter spre spital. Dar în cele din urmă a decedat chiar înainte de decolare. În numele tuturor celor de la Marina Grande Automobile Club transmit condoleanțe familiei, prietenilor și echipei”, se arată în comunicatul celor de la Marina Grande Automobile Club, organizatorii competiției. Fostul campion de raliuri Carlos Sainz, prieten al familiei Salvio, a transmis și el condoleanțe.
În memoria Laurei Salvio, competiția din Portugalia a fost anulată. Din primele informații, se pare că iberica a murit chiar înainte de a ajunge la elicopterul care urma să o transporte la spital. A suferit un spot cardiorespirator ca urmare a rănilor provocate de impact. Originară din Valencia, Laura Salvio provenea dintr-o familie cu tradiție în lumea sporturilor cu motor. Tatăl său, Gabriel, a fost pilot. Iar sora, Maria, concurează și ea la raliuri. Laura și-a început cariera de copilot încă de la vârsta de 16 ani, în 2015.