Doliu în lumea muzicii din România. S-a stins Cornel Țăranu

de: Manolică Anca
19 06. 2023

Lumea muzicii din România a mai pierdut un om de valoare. Renumitul profesor universitar și compozitor Cornel Țăranu s-a stins din viață, cu numai două zile înainte de a împlini 89 de ani. Când și unde va fi înmormântat.

S-a stins din viață Cornel Țăranu

Este doliu în lumea muzicală, după ce Cornel Ţăranu, renumitul profesor și compozitor, a încetat din viață cu doar două zile înainte de a împlini vârsta de 89 de ani. Născut în 1934, acesta a murit duminică, 18 iunie, la Cluj-Napoca, potrivit Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR).

Acesta a modelat decisiv școala muzicală clujeană, în calitate de profesor, dirijor, director artistic al ansamblului Ars Nova și al Festivalului muzical Cluj Modern, dedicându-și viața întreagă studiului. A insuflat, totodată, fiecărui elev pe care l-a avut dragostea sa nemărginită pentru muzică.

”Cu tristețe și durere profundă ne luăm rămas bun de la academicianul, profesorul universitar și compozitorul Cornel Țăranu. Contribuțiile sale în muzica simfonică, de cameră și vocală au străbătut continente, aducându-i faimă internațională. Remarcabilul său talent a fost recunoscut prin distincții prestigioase și premii înalt apreciate. Plecarea sa lasă un gol imens în inimile noastre și în peisajul muzical românesc.

Ne vom aminti cu drag de curajul său creativ, de devotamentul pentru artă și de înțelegerea profundă a compoziției muzicale. În onoarea sa, continuăm să promovăm și să susținem valorile pe care le-a iubit atât de mult. Maestrul Cornel Țăranu va rămâne nemuritor în conștiința noastră prin muzica sa! Requiescat in pace!”, este mesajul postat de Colectivul Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima” pe pagina de Facebook.

Cine a fost Cornel Țăranu

Cornel Țăranu a bifat rezultate excepționale în carieră, meritele sale fiind recunoscute la nivel internațional. Originar din Cluj-Napoca, acesta a studiat în cadrul unora dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Europa, printre care Conservatorul din Paris.

Din 1975 a devenit profesor la Academia de Muzică din Cluj, ulterior doctor în muzicologie, iar din 1993 a fost membru al Academiei Române. Numele său este semnat pe numeroase lucrări de muzică de cameră, vocală şi orchestrală, interpretate pe scene internaționale.

A susţinut cursuri de măiestrie în Statele Unite, Elveţia, Germania şi Israel, obținând o mulțime de distincții importante: mai multe premii ale UCMR, premiul Academiei Române (1973), premiul discului Koussevitzky (1982), Ordinul de Cavaler al Artelor şi Literelor (2002).

Înmormântarea marelui compozitor va avea loc joi, 22 iunie, la Cluj Napoca.

Citește și: Boala gravă care a răpus-o pe actrița Silvia Năstase. Ce s-a întâmplat chiar săptămâna trecută: ‘Îi era foarte rău’ EXCLUSIV