Doliu în lumea artistică din România. Actriţa Emilia Popescu şi-a pierdut mama. Mesajul transmis după moartea balerinei Malou Iosif
Este mare doliu în lumea artistică din România. Actriţa Emilia Popescu şi-a pierdut mama. Mesajul emoționant pe care l-a transmis după moartea balerinei Malou Iosif.
Actriţa Emilia Popescu şi-a pierdut mama
Este mare doliu în lumea artistică din România. Actriţa Emilia Popescu şi-a pierdut mama. Artista a făcut anunțul tragic printr-un mesaj emoționant publicat pe o platformă de social media, alături de câteva fotografii în care apar împreună.
„Mama și bunica,MALOU IOSIF și-a început Marea Calatorie….Dumnezeu sa te odihnească, mama!” – a scris Emilia Popescu.
Mesaje de condoleanțe după moartea balerinei Malou Iosif
Și reprezentanții Teatrului Național București au publicat un mesaj emoționant în memoria balerinei Malou Iosif. Cei de la TNB au precizat că mama actriței Emilia Popescu a fost o „apropiată și dedicată colaboaratoare” a instituției. Spectacolul „Călătoria”, care a avut premiera în martie 2023, i-a fost dedicat acesteia.
„S-a stins din viață doamna Malou Iosif, balerină, coregrafă și o apropiată și dedicată colaboaratoare a Teatrului Național din București, unde a realizat de-a lungul anilor coregrafii minunate pentru spectacole importante din repertoriul nostru! Mulți dintre actorii care astăzi cuceresc scenele prin mișcare îi datorează formarea și performanța!
Într-un gest firesc de reverență, spectacolul „Călătoria”, care a avut premiera în martie 2023, i-a fost dedicat.
Suntem alături de colega noastră, actrița Emilia Popescu și transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Dumnezeu să o aibă în paza Sa!” – au transmis reprezentanții TNB.
Te-ar putea interesa și: Ce a spus Emilia Popescu despre noua emisiune de la TVR. Ce alte proiecte ar accepta EXCLUSIV
Malou Iosif, mama actriței Emilia Popescu, a murit la vârsta de 98 de ani. A fost nepoata pictorului și graficianului român Iosif Iser și prim-balerină la Operetă.
„UNITER își exprimă profundul regret la plecarea dintre noi a balerinei și coregrafei MALOU IOSIF, la vârsta de 98 de ani, o artistă cu o excepțională contribuție la cultura României. O personalitate unică, de o vivacitate rar întâlnită, iubită și respectată de generații întregi de artiști pe care i-a format în mișcare scenică și știință corporală.
A fost nepoata pictorului și graficianului român Iosif Iser și prim-balerină la Operetă.
Condoleanțe, Emilia Popescu și întregii familii.
Dumnezeu să o țină în lumină!” – a transmis UNITER.