Doliu în fotbalul românesc. Valentin Ioviță s-a stins din viață la doar 40 de ani

de: Ionuț Vieru
04 08. 2024

Este doliu în fotbalul românesc! Valentin Ioviță, fostul mijlocaș în Superliga, s-a stins din viață la vârsta de doar 40 de ani.

Valentin Ioviță a murit

Valentin Ioviță a fost mijlocaș pentru echipele Oțelul Galați și Sportul Studențesc. Cei de la Oțelul Galați au anunțat decesul fotbalistului, echipă pentru care a jucat din 2008 până în 2010. Ultimul său sezon în care a evoluat a fost 2010 – 2011.

La ultimul meci de campionat al celor de la Oțelul, suporterii au afișat un banner pe care scria „Fii puternic Ioviță”, un semn că fotbalistul trecea prin clipe dificile.

Acesta a ocupat funcția de director al Academiei celor de la Oțelul. De asemenea, a jucat și pentru Sportul Studențesc. Deocamdată nu a fost făcută publică cauza decesului. Clubul din Galați a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndurerate.

„SC Oțelul Galați regretă dispariția fostului jucător, antrenor și coleg Valentin Ioviță și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, precum și întregii comunități oțelare. Odihnească-se în pace!”, a apărut pe pagina de Facebook a celor de la Oțelul Galați.

Tatăl lui Nicușor Bancu s-a sinucis

În cursul zilei de sâmbătă, 3 august, Cristi Bancu s-a spânzurat în curtea casei din localitatea Crâmpoaia, județul Olt. În vârstă de 61 de ani, tatăl lui Nicușor Bancu avea probleme la inimă și a suferit un atac cerebral în urmă cu trei ani.

„La data de 3 august, în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din municipiul Craiova, județul Dolj, cu privire la faptul că tatăl său s-ar fi spânzurat la o locuință din comuna Crâmpoia, județul Olt. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 8 Perieți, care au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă”, a declarat agentul principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Trupul neînsuflețit a fost găsit de fratele lui Nicușor Bancu. El rămăsese singur acasă, după ce soția plecase la Craiova pentru a avea grijă de fiul jucătorului.

„Veste tristă astăzi. Tatăl lui Nicușor Bancu s-a stins din viață. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Suntem alături de căpitanul nostru în aceste momente grele pentru el”, a postat Universitatea Craiova pe Facebook.