Soț și șoție, ajunși la Urgențe după ce au băut apă plată la sticlă. Ce conținea lichidul: „Aveam tot corpul amorțit, tremuram”

Soț și șoție, ajunși la Urgențe după ce au băut apă plată la sticlă. Ce conținea lichidul: „Aveam tot corpul amorțit, tremuram”
Doi tineri, ajunși la Urgență după ce au băut apă plată

Siguranța alimentară nu mai există în ziua de astăzi, iar din păcate, cetățenilor le este foarte greu să dovedească acest lucru, din cauza regulilor mult prea riguroase pentru consumatori și, în același timp, blânde pentru producători. Acesta este cazul unui cuplu din Constanța, care a consumat apă plată la sticlă, iar la scurt timp a chemat Ambulanța pentru că ambii parteneri acuzau stări de rău.

Mesajul publicat de Alexandra pe pagina sa de Facebook

Un cuplu din Constanța a trăit o experiență extrem de neplăcută după ce, susțin cei doi, au consumat apă dintr-o sticlă de apă îmbuteliată.

La scurt timp după ce au băut o parte din lichidul din sticlă, aceștia au început să aibă stări extrem de ciudate pe care nu le mai avuseseră până în acel moment, inclusiv amorțeală a buzelor, a limbii și a întregului corp. Pentru că și-au dat seama rapid că ceva nu este în regulă, cei doi părinți și-au lăsat copilul în grija unei vecini și au solicitat de urgență o Ambulanță care să-i transporte în cel mai scurt timp la spital.

După efectuarea analizelor de rigoare, medicii i-au asigurat pe cei doi tineri că sunt în afara oricărui pericol și că au avut noroc, deoarece apa ar putea conține urme de detergent.

Pentru a avertiza de alte posibile riscuri similare, Alexandra Lascu a povestit ce i s-a întâmplat pe pagina sa de Facebook, iar în scurt timp, povestea ei a avut mii de distribuiri.

„Ăştia suntem noi aseară, la spital. Şi da, amândoi am avut nevoie de îngrijiri medicale după ce am consumat cel mai banal lucru…apă plată!!! Am adormit frumos copilul, am mâncat şi noi ca oamenii cina la 11, apoi am băut apă…logic. Adi, cum e drăguţ, mi-a dat mie să beau prima, am băut doua guri pentru că nu a intrat mai mult, după care a băut şi el o gură din sticla asta nouă, pentru că mai băuse înainte din alta care mai avea puţin. Instant mi-au amorţit buzele si limba si chiar am zis “ce naiba e picantă apa asta!?!”.

Care au fost primele simptome

După ce a băut și el a zis acelaşi lucru. După câteva minute deja aveam tot corpul amorţit, tremuram, aveam urechile înfundate, pulsul ridicat şi o stare de panică…amândoi!!! Şi ca să fie treaba treabă, copilul era in dormitor cu febră (racit) iar noi ne simţeam din ce in ce mai rău. Am decis să sunăm la salvare, care a venit foarte repede, am sunat o prietenă care este vecina cu noi si am rugat-o sa stea cu copilul si am plecat cu ambulanta la spital

Acolo ne-au făcut nişte analize care au ieşit ok si ne-au spus ca am avut noroc ca am băut o cantitate foarte mică si ca s-ar putea ca apa să aibă urme de detergent. Efectul a ţinut cam 2 ore si norocul nostru a fost că am băut foarte puţin. Ceea ce vreau sa spun este că se putea ca din sticla asta de apă să bea si copilul, care are 1 an si 9 luni…si nu vreau sa îmi imaginez ce efect avea la el dacă la noi a fost în halul ăsta. Apa a fost cumpărată de la Profi (Badea Cârțan) si este apă plata Aqua Carpatica la 2 litri”, a povestit tânăra.

Ce au pățit cei doi tineri când au solicitat analiza apei din care au consumat

Mare le-a fost șocul ca după experiența de groază trăită, cei doi părinți s-au lovit de regulile nefirești impuse de ANPC, unde li s-a spus că analiza nu poate fi făcută din sticla cu pricina, ci trebuie efectuată dintr-o sticlă nouă, care ar fi putut să nu aibă același conținut.

“A sunat Adi la ANPC și i-au spus să meargă la DSP. Ajuns acolo l-au trimis la ANPC, logic, pentru că ei nu pot testa apa dintr-o sticlă desfăcută!!! WTF!?!? Păi după ce am băut din ea era sa mor, nu după ce m-am uitat la ea sigilată!

Tot aici i-au mai spus să facă o sesizare scrisă pentru a se analiza apa din magazin și că ei nu se ocupă cu astfel de situații și să se ducă la DSVSA. La DSVSA au spus ca ei testează doar apa care este folosită in procesarea cărnii, dar totuși sa facă și aici o sesizare.

A făcut sesizări in ambele locuri si i-au spus că apa pe care am băut-o o putem testa doar la un laborator privat. Deci, după 3 ore de plimbări concluzia este ca nu se poate…e frustrant!”, au fost informațiile cu care a revenit Alexandra Lascu.

 

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI