Doi bărbați din Alba, reținuți pentru braconaj. Au împușcat o căprioară cu o armă de vânătoare artizanală

de: Ionuț Vieru
10 03. 2022

Oamenii legii au reținut două persoane care sunt bănuite că ar fi împușcat o căprioară, folosind o armă de vânătoare artizanală. Trei persoane sunt bănuite de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Ce au găsit polițiștii asupra bărbaților

Polițiștii din Alba au oprit, pe raza localității Șugag, un autoturism în care se aflau trei bărbați, în vârstă de 30, 37 și 43 de ani. În urma verificărilor, oamenii legii au găsit o lanternă, o centură de vânătoare și 15 cartușe, pe marginea carosabilului. Polițiștii au mai găsit și o armă artizanală de vânătoare într-o grădină din Șugag, în urma unor verificări mai amănunțite.

Ulterior, în aceeași localitate a fost găsit cadavrul unei căprioare, care a fost împușcată, cel mai probabil cu arma respectivă găsită în grădină. Polițiștii din Alba au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Doi dintre cei trei bărbați aflați în autoturism au fost reținuți pentru 24 de ore.

”Întrucât exista suspiciunea că cei trei bărbaţi ar fi fost implicaţi în săvârşirea unei activităţi de braconaj cinegetic, în după amiaza zilei de 9 martie 2022, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, împreună cu poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au efectuat patru percheziţii, ocazie cu care au fost identificate mai multe cartuşe de vânătoare şi petarde cu fitil, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi urmat să fie folosite pentru braconaj”, a transmis IPJ Alba.

Doi bărbați din Șepreuș, cercetați pentru aceeași faptă

La începutul lunii martie, Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au depistat un autoturism care se deplasa pe drumul județean dintre localitățile Șepreuș și Cermei. Conform autorităților, acesta aparținea fondului cinegetic numărul 44 din localitatea Chereluș.

În autoturism se aflau doi bărbați, în vârstă de 44 și 64 de ani, ambii din localitatea Șepreuș. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit asupra lor o armă de vânătoare de calibrul 12 și 13 bucăți cartușe de același calibru cu capsa nepercutată.

Întrebați dacă pot prezenta o autorizație de vânătoare valabilă pentru acea dată și zonă, aceștia au declarat că nu posedă un asemenea act. Prin urmare, agenții au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.