Doi americani veniți în București și-au schimbat părerea despre România: ‘Habar nu aveam’
În ultimii ani, România se bucură de multe vizite din partea străinilor. Foarte mulți dintre aceștia se declară impresionați de experiențele avute la noi în țară. Printre aceștia se numără și doi vloggeri americani, Jenny și Jacob. Ce i-a surprins pe cei doi?
Doi turiști americani, impresionați de România
Jenny și Jacob sunt doi turiști americani care au decis să viziteze România. Cei doi au decis să împărtășească întreaga experiență alături de următorii acestora. Într-un clip postat pe Youtube, cei doi au vorbit pe larg despre ce anume i-a impresionat la țara noastră.
„Primul mod în care ne-a uimit a fost cel legat de Uber. Uberul aici este extrem de ieftin. Ca să ajungem la gară puteam lua autobuzul sau taxiul. Am preferat Uberul, pe care l-am comandat de pe aplicație, este la același preț cu autobuzul care face 30 de minute spre deosebire de taxi, care face 8 minute. După ce am plătit puțin sub 3 dolari pe Uber, am ajuns la gară.”
Tot la capitolul transport, cei doi au amintit și de trenuri, care, chiar dacă sunt puțin inconfortabile, acestea pleacă mereu la timp, lucru cu care nu toți românii sunt de acord. Un alt lucru care i-a lăsat plăcut surprinși a fost și faptul că au putut cumpăra bilet de tren direct de pe site.
”Unul dintre lucrurile foarte bune legate de trenurile de aici în România este că îți poți cumpăra biletele direct de pe telefon. În multe țări în care am fost nu erau acceptate cardurile americane sau nu le puteam cumpăra online din cine știe ce motive, însă în România a fost super ușor, iar asta este atât de frumos când nu trebuie să îți faci griji că trebuie să îl cumperi din gară. Poți să o faci de pe drum și este uimitor”, a spus ea, iar Jacob a completat-o, la fel de încântat: „A costat 12 dolari pentru amândoi să mergem 3 ore cu trenul.”
Citește și: Ce i-a surprins pe doi turişti americani după ce au mâncat în Bucureşti. Nu se aşteptau la asta: „Chiar în centru”
Ce spun cei doi vloggeri despre prețuri?
De asemenea, un alt lucru care i-a surprins au fost și prețurile. Chiar dacă sunt mai mici, asta nu înseamnă produsele au o calitate slabă, au ținut să precizeze cei doi.
„Și pentru că vorbim de prețuri, totul aici în România este decent de ieftin. Cafeaua costă în jur de doi dolari, din unele locuri o poți cumpăra cu 1,5 dolari. Primim un sandviș întreg pentru trei dolari”, a explicat ea, iar Jacob a completat-o: „România este parte din Europa și te gândești că Europa este în general scumpă și așa și este. Dar în România sunt prețuri bune.”
„Și totul este de cea mai bună calitate. Adică nu poți spune că faci rabat la calitate din cauza prețurilor. Este foarte plăcut să călătorești prin locuri în care prețurile sunt accesibile.”
Citește și: Oraşul superb din România ignorat de turişti. Străinii îl adoră, noi nu îl băgăm în seamă: “E subestimat”
”Habar nu am avut că România este atât de frumoasă”
La acestea se adaugă și locurile frumoase din România. Cei doi vloggeri se arată surprinși de farmecul locurilor. Mai mult, aceștia mărturisesc că nu se așteptau la acest lucru.
”Habar nu am avut că România este atât de frumoasă. Indiferent că este vorba despre aceste clădiri vechi, istorice, sau dacă este vorba despre peisajul rural, cu munți uriași și cu copaci, castelele, totul în România a fost atât de frumos. Sincer, nu mă așteptam la asta. Cred că nu am căutat suficient de multe lucruri despre România înainte de a ajunge aici. Știam de Alpii Transilvaniei, dar m-au uluit complet și m-a șocat total.”
Citește și: Orașul din România care i-a înnebunit pe germani. Ce au observat aici: ‘E unic’