Document: Crimele produse de etnicii unguri, după fuga lui Nicolae Ceaușescu. ”A fost ucis în fața soției și a copiilor!”

de: Ștefan R. Apostol
03 05. 2020

Conform unor documente scoase la lumină, după evenimentele din decembrie 1989, arată că, imediat după fuga lui Nicolae Ceaușescu, în judeţele Harghita şi Covasna. Evenimentele ai ieșit la iveală de curând.

Document: Crimele produse de etnicii unguri, după fuga lui Nicolae Ceaușescu

Imediat după fuga dictatorului, în acel haos creat și datorită lipsei unei ”forțe” coagulante, care să țină  lumea în frâu, etnicii maghiari au torturat şi ucis şase angajaţi români ai Miliţiei sau ai Securităţii, evenimentele petrecându-se pe 22 decembrie 1989. În așa-zisele ”caiete ale revoluției” există paragrafe în care se dezbat tensiunile și problemele existente în zonă, încă de dinaintea evenimentelor din decembrie, tensiuni ce aveau să se deterioreze în atrocitățile făcute de o parte din etnicii maghiari.

Lucrurile au degenerat și pe fondul unor frustrăril acumulate de populaţia maghiară în anii de dictatură ceauşistă și din dorința și din speranța că, odată cu fuga celor doi dictatori, lucrurile, din punctul lor de vedere, se vor schimba în zonă, sperând chiar la autonomia ținutului, lucru pe care-l regăsim și satăzi în agenda UDMR.

”A fost ucis în fața soției și a copiilor!”

Conform documentelor scoase la suprafață, în data de 22 decembrie 1989, crimele au fost săvârşite în spaţii publice. Totul a fost cu public, în prezenţa a sute de oameni care au asistat şi la profanarea cadavrelor. Printre cei care au fost prinși de furia etnicilor maghiar s-a numărat și plutonierul-major Liviu Teofil Cheuchişan.

La acel moment Cheuchișan avea 33 de ani şi era şeful postului de Miliţie din comuna harghiteană Dealu. Din păcate pentru familia sa, a fost ucis în faţa soţiei şi a celor doi copii, care au scăpat cu viaţă în ultimul moment. În ”caietele revoluției române”, numărul 28 se povestește clar despre ce se întâmpla în această zonă.

”Iredenta maghiară se afla din 1985-1986, într-o ofensivă continuă, şi s-a manifestat pe mapamond, pentru că, indiferent unde a fost etnicul maghiar, el revendica şi îşi legitima o anume proprietate, vezi Doamne, zona Ardealului.”

O altă victimă a furiei etnicilor maghiari a fost și  subofiţerul de miliţie Gabriel Dănăilă, căsătorit cu o tânără de etnie maghiară. Ceea ce s-a întâmplat pe 22 decembrie, a fost că un grup de săteni maghiari a pătruns în sediul Miliţiei şi l-au bătut cu bestialitate. Tânărul a fost ucis, iar părinţii, când l-au ridicat de la morgă, povesteau că avea unghiile zdrobite şi dinţii lipsă, semn că, înainte de a-l omorî, criminalii l-au torturat.

Document: Crimele produse de etnicii unguri, după fuga lui Nicolae Ceaușescu. ”A fost ucis în fața soției și a copiilor!” (Hristache Dănăilă, tatăl poliţistului ucis în judeţul Harghita)

„Sunt 30 de ani de când din mijlocul nostru lipseşte un copil. Era miliţian la Harghita şi a fost omorât de unguri. Avea 28 de ani şi i-a rămas în urmă o fetiţa de 4 ani. L-au omorât mişeleşte. Zece persoane au năpustit peste el în postul de poliţie şi nu a mai avut scăpare. S-a aflat adevărul. Trei persoane au fost condamnate, şapte la locul de muncă”, a povestit Hristache Dănăilă, tatăl eroului.