„Doamne, am crezut că-i dezbrăcată”. Cum le-a dat Simona Halep emoții fanilor și gestul care arată că se pregătește să se întoarcă pe terenul de tenis

de: Sorin Barbu
04 01. 2023

Simona Halep se gândește tot mai mult la tenis, iar mesajele ei transmit ideea că ar putea să scape curând de suspendarea de dopaj. Sportiva și-a schimbat fotografia de profil de pe Instagram și a postat una de la turneul de la Wimbledon, un gest pe care fanii l-au interpretat într-un ton optimist. Monica Niculescu este convinsă că Halep va scăpa de acuzațiile de dopaj și că va mai juca cel puțin doi ani.

Simona Halep și mesajele, cu tâlc, de pe rețelele sociale

Simona Halep a devenit foarte prezentă pe rețelele sociale, după câteva luni de tăcere apăsătoare A postat fotografii de la cumpărăturile de Crăciun, dar și de la petrecerea de revelion, semn că este într-o stare de spirit bună. În una dintre imagini apare cu spatele la oglindă, îmbrăcată în pantaloni care imită culoarea pielii. „Doamne! Am crezut că e dezbrăcată!”, a comentat o fană.

Simona Halep pare că radiază de fericire în plin scandal de dopaj și a încercat să le transmită și fanilor un mesaj de încurajare. „Am citit toate mesajele voastre și vreau să vă mulțumesc din suflet pentru gândurile frumoase!!! Sunt în drum spre soarele de deasupra norilor. Nu ma las eu așa usor 😁 vă îmbrățisez pe toți si vă doresc un an plin de zile senine!”, le-a răspuns Simona fanilor.

Sportiva din România și-a schimbat poza de pe Instagram și a postat una în care apare la turneul de la Wimbledon. Mesajul este clar. Îi este dor de tenis și abia așteaptă să revină. Deocamdată nu există prea multe informații în acest sens, dar mai mulți jurnaliști din Franța au scris că este posibil ca Halep să aibă vești pe care nu le poate spune. Și care ar fi foarte bune.

Simona Halep nu a mai jucat niciun meci de la finalul lunii august, după ce în corpul ei s-a găsit Roxadustat, dar va trebui să lupte la tribunal ca să scape de suspendarea provizorie. Potrivit unor surse, Simona Halep ar fi angajat o agenție de farmacologie să-i investigheze cazul, iar în urma acestei acțiuni s-ar fi aflat că este vorba o contaminare accidentală a unor produse nutritive.

Monica Niculescu, vești optimiste despre Simona Halep

Simona Halep nu se află pe lista jucătoarelor care vor participa la Australian Open, fiind suspendată temporar din toate competițiile organizate de WTA și ITF, dar Monica Niculescu este convins că va juca din nou tenis. Curând!

„Sunt sigură că o să revină în curând, pentru că e nevinovată. Sper să o vedem cât mai repede! Când o văd pe teren? Sper că la Indian Wells și Miami. Eu cred că e nevinovată și se va rezolva. Va juca încă 2-3 ani, sunt sigură,” a declarat Monica Niculescu, înainte de plecarea în Australia.

Simona Halep se află în acest moment pe locul 10 WTA deși nu a mai jucat niciun meci de la US Open 2022, de la finalul lunii august.