Cum se folosesc Djokovic și Federer de tehnologie din România pentru a-și spiona adversarii
Jucătorii de tenis Novak Djokovic și Roger Federer se pregătesc temeinic înainte de meciuri. Dar, pe lângă antrenamente, se folosesc și de noile tehnologii pentru a performa pe terenul de tenis.
Sârbul Novak Djokovic și elvețianul Roger Federer folosesc un sistem automat de analiză statistică realizat de compania indiană Infosys. Recent, firma și-a deschis un centru și în București. În România sunt îmbunătățite tehnologiile care stau la baza softului folosit de cei doi jucători de tenis.
Sistemul se folosește, între altele, de inteligența artificială pentru a analiza statisticile sportivilor, potrivit Libertatea.
Cum funcționează tehnologia folosită de Djokovic și Federer
Sistemul dezvoltat de Infosys a fost oferit gratuit pentru ATP, federația internațională de tenis masculin. Tehnologia și-a făcut debutul la Australian Open, în acest an, iar sistemul a captat atenția antrenorilor celor doi sportivi.
Grație acestui sistem, Djokovic și Federer pot consemna forța loviturii la direcție, zona de unde vine mingea, dar și frecvența loviturilor de tip rever sau forehand.
„Se va analiza serviciul, spinul, lungul de linie, forța cu care jucătorul respectiv a răspuns în serviciu. De asemenea, se pot vizualiza meciuri care au existat și se analizează statistica partidei: câte out-uri ai, lunguri de linie, câte revere, forehand, backhand. Roger Federer și Djokovici au fost la noi în spațiul pentru analiza datelor (de la Australian Open -n.r.) și au cerut statistica meciului”.
Cristin Florescu, directorul Centrului de Inovație Digitală Infosys
Djokovic și Federer se folosesc de acest sistem și pentru a se pregăti pentru viitoare meciuri.
„De exemplu, știu că în tabloul principal, în turul al doilea voi întâlni alt jucător. Întrucât există în statistica noastră, putem să analizăm care au fost meciurile pe care jucătorul meu le-a avut cu respectivul jucător în anii trecuți sau cu alți jucători, ce și-a îmbunătățit din joc, pe baza statisticilor, bineînțeles. Așa se poate vedea dacă un jucător a evoluat sau face din nou vechile greșeli, pe care le cunoșteam”.
Cristin Florescu, directorul Centrului de Inovație Digitală Infosys
Tehnologia prezentă și în România ajunge și la Roland Garros
Sistemul Infosys va fi utilizat anul acesta și la Roland Garros. Organizatorii turneului au semnat deja un contract pe trei ani cu dezvoltatorii tehnologiei. Înțelegerea a fost parafată pe 20 martie, în Paris.
În curând, acesta ar putea fi folosit și în competițiile de tenis feminin, astfel că va fi putea fi folosit și de sportive precum Simona Halep sau Irina Begu.
Infosys va deschide în România și un al doilea centru, de Securitate Cibernetică. Investitiția e programată pentru vara acestui an.