S-au căsătorit, au crezut în povestea lor de iubire, dar a totul s-a sfârșit mai devreme decât ar fi preconizat cineva. Despre ce vedetă este vorba și care a fost motivul pentru care cei doi au decis să meargă pe drumuri separate?
Aceasta a suferit de anorexie, ulterior soarele a venit pe strada sa. Blondina a reușit să-și rezolve proleme de sănătate, apoi l-a găsit pe bărbatul care să o facă fericită. Flavia Apostol s-a căsătorit în primăvara anului 2018, iar fericirea etalată pe rețelele de socializare nu indica o așa ruptură între cei doi soți. În urmă cu câțiva ani, Flavia a revenit în atenția fanilor săi și a tabloidelor cu povestea prin care trec multe femei. Vedeta a devenit subiectul unei adevărate controverse după ce a anunțat că avea doar 35 de kilograme în perioada în care și-a recunoscut problema de sănătate. Cu toate astea, a reușit să se îngrașe, iar viața ei a revenit la normal. Conform wowbiz.ro, Flavia a fost cea care a intentat divorțul, motivul invocat fiind de nepotrivire de caracter.
”Flavia și soțul ei s-au despărțit cu câteva luni în urmă, dar au făcut-o discret, fără scandal. NU mergea relația lor, aveau viziuni diferite asupra viitorului, de aceea au preferat să se despartă. Nu au fost discuții aprinse la divorț, au preferat să rămână amici”, a dezvăluit o prietenă apropiată de Flavia.
„La sfârşitul lunii aprilie a.c. (n.r.: 2013), pur şi simplu brusc, peste noapte m-am aşezat la masă dimineaţa şi nu am mai putut să mănânc. Îmi era foame, îmi era poftă, însă nu puteam să înght, stăteam foarte mult la masă din dorinţa de a mânca şi totuşi nu reuşeam. Stăteam o oră, dar mâncăm foarte puţin şi încercam să mănânc ceea ce-mi doream, numai că imediat mi se lua pofta. Mâncam foarte puţin şi nu-mi era poftă, masa era un supliciu, un adevărat chin. Când ştiam că se apropie ora mesei îmi venea să o iau la fugă”
Flavia Apostol