Divorț oficial în showbizul românesc! Au semnat actele la notar, nu mai e cale de întoarcere
Un cuplu din showbiz a decis să pună capăt relației. Este vorba, mai exact, de Cătălin Bordea și de soția sa Livia. Cei doi au mers la notar, unde au semnat actele pentru divorț. Aceștia mai au la dispoziție 30 de zile, timp în care se pot răzgândi. Ce spune comediantul despre despărțire?
Cătălin Bordea și Livia au semnat actele de divorț
Cătălin Bordea și soția sa, Livia au ajuns în fața notarului hotărâți să pun capăt mariajului. În mai puțin de o lună, Livia va deveni liberă de contract. Surse din presa mondenă relatează că divorțul ar fi fost cerut chiar de soția acestuia.
După mai bine de opt ani de căsătorie, îndrăgitul cuplu va pune capăt relației. Dacă în termen de 30 de zile, cei doi nu se răzgândesc, Livia va fi femeie liberă.
Nu este singura încercare prin care Cătălin Bordea este nevoit să treacă. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Cancan, comediantul a vorbit despre problemele sale. Fostul concurent de la America Express a declarat că încearcă să se țină tare.
„Tot ce pot să spun momentan e că am avut un an greu. M-am întors din America Express cu niște experiențe extraordinare, dar foarte obosit. Probleme personale mari.
Mama panicată că i-a recidivat cancerul. Însă încerc să mă țin conștient și lucid pentru că am niște responsabilități. Față de mine, de prietenii care îmi sunt alături și fața de șansa pe care am primit-o de la viață.
Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă că am plecat din Botoșani degeaba. Sunt oameni care au greutăți mult mai mari și le duc cu demnitate”, a declarat Cătălin Bordea în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Te-ar putea interesa și: Cătălin Bordea, părăsit de Livia din cauza unui alt bărbat? Ce ar fi făcut soţia comediantului cât a fost plecat la America Express: „Nu am pic de linişte!”
”Cătălin a făcut tot ceea ce i-a stat în putere pentru a-și salva căsnicia”
Vestea divorțului dintre cei doi i-a șocat chiar și pe apropiați . Un prieten apropiat acestora a declarat că, Livia a fost cea care a vrut să pună capăt relației. Se pare că aceasta ar fi vrut să se despartă de comediant dinainte de plecarea la America Express.
“Cătălin a făcut tot ceea ce i-a stat în putere pentru a-și salva căsnicia. Livia voia să se despartă dinainte de plecarea la America Express, însă au decis să mai discute după întoarcerea lui Cătălin. El a fost cel care s-a opus categoric acestei despărțiri, o iubește enorm.
A fost inclusiv la psiholog pentru a încerca să rezolve anumite lucruri la el, în interiorul lui, a progresat enorm. Pe ea o adoră, o tratează extraordinar. Dar pur și simplu nu au reușit să învie flacăra aia a iubirii, care în sufletul ei nu mai e la fel de puternică.
Acum sunt depărțiți, iar el suferă foarte mult. O face, însă, discret, cu demnitate, altă soluție oricum nu are. Ea a plecat de acasă temporar, a fost decizia ei”, ne dezvăluia un apropiat al actorului.
Te-ar putea interesa și: Cătălin Bordea, prima declaraţie despre divorţul de Livia. „Durerea e bună când înveţi ceva”