Divorț neașteptat în showbiz. Vedeta care s-a despărțit și de al treilea soț

Una dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood și-a șocat fanii, după ce a anunțat că divorțează pentru a treia oară. Fecirirea a durat doar patru ani pentru celebra blondină care a crezut că și-a găsit fericirea supremă, după separarea dureroasă de actorul Sean Penn. Despre cine este vorba.

Actrița Robin Wright e la al treilea divorț

Robin Wright divorțează pentru a treia oară, după doar patru ani de căsnicie cu francezul Clement Giraudet. Povestea de dragoste dintre fosta soție a lui Sean Penn și directorul casei de modă Saint Laurent a ajuns la final. Faimoasa actriță și fostul ei partener mai tânăr cu aproape 20 de ani s-au separat oficial, vedeta fiind la al treilea divorț, la vârsta de 56 de ani.

Protagonista celebrului serial House of Cards ar fi depus actele de divorț încă de la sfârșitul lunii iulie a acestui an, potrivit celor de la TMZ, sub motivul unor „diferențe ireconciliabile” ce ar fi avut loc între ea și soțul ei în vârstă de 37 de ani.

În ceea ce privește bunurile materiale ale cuplului, Robin Wright ar fi declarat în documentele oficiale ca totul să se desfășoare astfel: „În conformitate cu acordul post-nupțial al părților, toate bunurile sunt proprietatea sa separată”. Acțrița a bifat, de asemenea, căsuța pentru a bloca capacitatea instanței de a acorda întreținere oricăruia dintre ei.

Citește și Îi prieşte divorţul? Cum a fost surprinsă Simona Halep la o terasă din Bucureşti. Sportiva nu pierde timpul

A fost căsătorită cu Sean Penn, actorul care i-a dăruit doi copii

Robin Wright nu a avut foarte mult noroc în dragoste. Actrița s-a căsătorit, prima dată, în 1986 cu regretatul actor Dane Witherspoon, după ce l-a întâlnit pe platourile de filmare ale telenovelei „Santa Barbara”. Cei doi au divorțat în 1988, după doar doi ani de căsnicie.

Al doilea și cel mai mediatizat mariaj al actriței a fost cu celebrul Sean Penn, fostul partener de viață al actriței Charlize Theron. Robin Wright și Sean Penn s-au cunoscut și îndrăgostit în anul 1986, la puțin timp după ce actorul finalizase divorțul de artista Madonna.

După o relație spumoasă, tumultoasă, plină de suișuri și coborâșuri, Sean Penn și Robin Wright s-au căsătorit în 1996 și au divorțat în 2010, după un mariaj de 14 ani. Cei doi actori au împreună doi copii, pe fiica lor, Dylan Frances, în vârstă de 30 de ani și pe fiul Hopper Jack, de 28 de ani.