Divorț fulgerător în showbiz-ul din România. Nimeni nu s-ar fi gândit că cele două vedete se vor despărți, părea cuplul perfect

de: Andrei Simion
04 09. 2023

S-au iubit mai bine de zece ani. Păreau să formeze cuplul perfect, însă au anunțat că intenționează să dea divorț. Ea a fost cea care a venit cu ideea. Totuși, cele două vedete nu exclud scenariul unei eventuale împăcări. Ce a spus femeia despre momentele în care nu mai vede lumina de la capătul tunelului.

Păreau fericiți, însă au ales să divorțeze

S-au cunoscut în urmă cu peste zece ani de zile, s-au iubit și au ales să formeze o familie. Ana Novic și Robert Diaconeasa, cunoscut în mediul online și drept Daddy Cool, fiindcă despre ei este vorba, au doi copii împreună, mai exact două fetițe: Ingrid și Ilan.

Potrivit informațiilor din spațiul public, Ana Novic a fost cea care a venit cu propunerea de divorț. Se pare că cei doi s-au separat efectiv în urmă cu un an de zile, însă Robert Diaconeasa a așteptat până în punctul în care să fie oarecum vindecat înainte de a discuta despre acest subiect.

Influencerul a explicat că a fost tot timpul sincer privind relația pe care a avut-o cu Ana Novic. În plus, nu a dorit să își spele rufele în public. A așteptat până în punctul în care lucrurile s-au mai așezat pentru a anunța că s-a despărțit de mama copiilor lui în urmă cu un an de zile.

„Vă anunț că Ana și cu mine ne-am despărțit în urmă cu un an. Și am ales să povestesc despre asta abia când simțeam că toate lucrurile s-au așezat și când mă simt vindecat, înapoi în echilibru și sigur pe tot ce se întâmplă în viața noastră”, a spus Robert Diaconeasa.

Mărturisirile făcute de Ana Novic

A fost un proces greu, decizia pe care a luat-o mama copiilor săi – de a divorța – fiind una șocantă, potrivit spuselor influencerului. Robert Diaconeasa a recunoscut că a suferit foarte mult, însă nici fostei sale partenera nu i-a fost ușor să își continue viața separat.

„Imaginați-vă că nu e simplu să simți ceva atât de puternic, după 10 ani de relație, un milion de experiențe, lângă un partener alături de care ai crescut, ai cunoscut iubirea, respectul, susținerea și ai creat două vieți incredibile.

Noi am fost mereu unul alături de celălalt și am trăit un basm foarte frumos, până când basmul a ajuns la ultima pagină pentru unul dintre noi”, a spus bărbatul.

Chiar dacă au ales să se separe, Ana Novic și Robert Diaconeasa se înțeleg bine de dragul celor doi copii pe care îi au împreună. Se respectă, se ajută reciproc și nu exclud scenariul unei eventuale împăcări, după cum a mărturisit chiar și creatoarea de conținut.

Ana Novic a explicat că s-a gândit că ea și partenerul său au nevoie de un timp de separare – poate un an, doi, cinci… Nu exclude însă varianta unei împăcări. În urmă cu mai mult timp, creatoarea de conținut a spus că atunci când nu mai vede lumina de la capătul tunelului, se oprește și ia o decizie potrivită.

„Mă opresc, analizez, simt, accept și caut să reconfigurez traseul. Am învățat să nu mai insist când lucrurile nu se leagă natural, să nu disper când pare că nimic nu se leagă. Îmi dau timp și caut să fiu înțelegătoare cu mine, să nu pun presiune pe mine. Dar primul pas este să mă opresc”, a spus Ana Novic, în urmă cu doi ani de zile.