Dinu Maxer i-a dat o lovitură grea fostei soții. Deea a aflat din presă informația asta

de: Ioana Bucur
09 05. 2023

Dinu Maxer, lovitură grea pentru fosta soție. În condițiile în care Deea și-a regăsit fericirea alături de un alt bărbat, fostul ei soț a făcut un anunț surprinzător. Ce a dezvăluit vedeta, în direct, în platoul unei emisiuni TV.

Ce decizie a luat Dinu Maxer în ceea ce o privește pe fosta soție

Vestea că au decis să pună punct căsniciei, după aproape două decenii petrecute împreună, la bine și la greu, a fost o surpriză neașteptată pentru cei care îi admirau de atâta vreme.

Au anunțat că vor rămâne în relații bune, luând toate măsurile pentru ca cei doi copii ai lor să fie afectați cât mai puțin de această schimbare uriașă din viața lor. În plus, Deea și Dinu Maxer aveau de gând să colaboreze în continuare pe plan profesional.

În condițiile în care a văzut că a început să piardă destul de multe contracte după finalizarea divorțului, Dinu Maxer a luat o decizie clară în ceea ce privește spectacolele de pe litoral. Vedeta a anunțat în direct, la TV, că nu va mai urca pe scenă alături de fosta sa soție. Deea a fost înlocuită chiar de fiul lor, Andreas.

„În ceea ce privește marea, litoralul, statul la mare în hotelul celebru în care stăm noi, nu vom mai merge împreună. Contractul l-am preluat eu cu Andreas. Andreas se ocupă de momentul de început cu copiii. De ani de zile face acest lucru și le cântă copiilor. În partea a doua cântăm, dansăm show interactiv. Nu face show de belly dance”, a declarat Dinu Maxer, la Antena Stars.

Te-ar putea interesa și: Ce l-a speriat pe Dinu Maxer după divorț: ‘Există o ciclicitate, la fel am pățit și eu’ VIDEO EXCLUSIV

„Răspunsul este clar nu”

Într-un interviu oferit în exclusivitate jurnaliștilor Playtech Știri, Dinu Maxer ne-a dezvăluit că a apelat la ajutorul unui specialist pentru a putea accepta ideea că mariajul său a ajuns la final.

„Am avut o perioadă în care, evident, am apelat nu la un psiholog, ci la doi, fiindcă erau prieteni și mi-au oferit consiliere foarte bună, care m-a făcut să înțeleg anumite lucruri și să trec peste anumite întrebări care, evident, mă opreau și îmi dădeau cu virgulă. Asta înainte să accept divorțul, da.”

Întrebat dacă se gândește să se recăsătorească, la un moment dat, acesta ne-a spus:

„În momentul acesta răspunsul este clar nu. Nu mă gândesc la vreo căsătorie, nu mă gândesc să am alți copii. Am doi copii minunați de care trebuie să ne ocupăm împreună eu cu Deea și e departe de mine gândul acesta.”

Te-ar putea interesa și: Adevărul despre divorțul dintre Deea și Dinu Maxer. Ce a dezvăluit artistul: ‘Nu puteam să-i mint’