Din ce sunt făcuți micii de la Selgros, de fapt. Românii îi fac pe grătar fără să citească eticheta, din păcate

Micii sunt adorați de români și nu există grătar fără mititei. Aceștia se găsesc în comerț, iar cei mai mulți consideră că cei mai buni de pe piață sunt cei de la Selgros. Dar ce conțin, de fapt? Sigur i-ai degustat și tu măcar o dată, dar, probabil, nu au citit eticheta produsului niciodată.

Ce conțin micii de la Selgros

Mititeii au ajuns să fie unul dintre cele mai apreciate și reprezentative preparate românești, iar grătarul parcă nu e atât de bun dacă nu frigi și niște mititei. Acest preparat tradițional e la mare căutare și printre turiștii străini care ajung la noi în țară pentru gustul lor deosebit. Aceștia se găsesc în orice magazin și restaurant, iar mulți români cred că cei de la Selgros sunt cei mai buni. Dar ce conțin aceștia, de fapt, nimen nu se uită pe etichetă.

Multă lume laudă micii de la Selgros pentru că au un gust aparte, dar și prețul lor este accesibil, iar acesta e un alt motiv pentru care oamenii aleg să îi cumpere din aceste magazine. Dar ce conțin aceștia? Micii conțin o serie de arome și zahăr, dar și alte condimente cheie care completează rețeta.

Ce scrie pe eticheta micilor de la Selgros

De pe etichetă aflăm că o o tavă de 900 de grame de mici din carne de vită și porc conține apă, sare neiodată, condimente, dar și muștar. În plus, mai apar și alte ingrediente: zahăr, carbonat de sodiu, arome și dextroză.

Gustul mititeilor este diferit în funcție de zonă. De exemplu, în Ardeal, micii au un conținut mai mare de carne de vită și un gust mai picant, în timp ce în Moldova sunt preferați mititeii din carne de porc. Bucătarii susțin că cei mai buni mici sunt cei pregătiți dintr-o combinație de carne de vită cu porc.

Istoria micilor

Atunci când suntem întrebați despre elementele specifice românești, ne referim la specialități culinare: sarmalele, mămăliga, ciorba de burtă, dar micul ocupă un loc de frunte. Dar este acesta o invenție a gastronomiei românești?

Se pare că micii nu au ajuns decât destul de târziu în bucătăriile românești. Într-o carte de bucate ce a apărut în secolul al XVII-lea, publicată mai târziu sub numele Manuscris brâncovenesc (1) , micii nu erau precizați. Mititeii încep să fie menționați tot mai des în meniul românilor începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Povestea micului a început în Bucureşti, atunci când un bucătar iscusit din Capitală, Iordache Ionescu, le pregătea clienţilor săi mai multe preparate la grătar. Cârciumarul Ionescu, aşa cum era cunoscut printre clienţii localului, avea o reţetă excepţională de cârnaţi, renumită în tot oraşul, care a stat la baza micului din zilele noastre.

Într-o zi, pentru că nu mai avea maţe pentru carnea tocată, iar cererile pentru cârnaţi erau mari, Iordache Ionescu a luat carne, a modelat-o și a pus-o pe grătar fără niciun fel de maţ. Prima persoană care a gustat invenţia cârciumarului a rămas impresionată de gustul mititelui, care a ajuns să fie făcut și în alte locari din Capitală.