Din ce câştiga Bruja de la America Express bani la 17 ani. Așa și-a ales Teodora Mîzgoi numele de scenă
Din ce câştiga Bruja de la America Express bani la 17 ani. Teodora Mîzgoi, pe numele său real, este o revelație a trapului românesc. De-a lungul timpului, a colaborat cu artiști cunoscuți din țara noastră, printre care se numără și Irina Rimes, Connect-R și Killa Fonic. Puțini știu ce ascunde povestea sa de viață, de fapt. Cum și-a ales numele de scenă.
Din ce câştiga Bruja de la America Express bani la 17 ani
Bruja este una dintre concurentele care participă la celebrul show de divertisment America Express. Tânăra face echipă cu un bun prieten de-al său, Pufeh, alături de care speră să câștige premiul cel mare. Cântăreața de trap nu este necunoscută românilor. Totuși, puțini știu detalii despre viața personală sau chiar profesională a tinerei.
Bruja sau Teodora Mîzgoi, pe numele său real, are o poveste de viață cel puțin interesantă. Deși mulți poate nu se așteptau, punk-rockerița s-a angajat pentru prima dată la 17 ani. Totul, cu scopul de a câștiga bani pe care să-i investească în căști, microfoane și sisteme audio, înțelegându-și chemarea încă de la o vârstă fragedă.
Așadar, artista a început să lucreze în diverse fabrici pentru a câștiga primii bănuți. A lucrat și în domeniul auto, și în industria produselor din tutun. Mai târziu, a activat în domeniul HoReCa. Nu s-a regăsit, însă, în activitățile pe care le realiza. La vârsta de 22 de ani, a luat decizia de a-și încerca norocul în industria muzicală.
Nu a durat foarte mult timp și Bruja a decis să urmeze calea străinătății. Copleșită de singurătate, s-a întors în România, unde, cu banii câștigați peste hotare, și-a cumpărat o orgă. A urmat câteva cursuri de pian și canto, după care a început să compună piese împreună cu partenerul său de la acea vreme.
De ce a ales Teodora Mîzgoi să cânte trap, de fapt
Iubitul Brujei deținea cunoștințe în domeniul muzical și a ajutat-o pe tânără să crească din punct de vedere profesional. I-a găsit un studio unde a început să înregistreze. A încercat să jongleze cu stilul de muzică rap, însă nu a considerat că i se potrivea întrucât lipsea emoția, în opinia sa.
„Când cânți trap e mai melodios, iar dacă versurile sunt mai minimaliste te obligă să transmiți mai mult la nivel auditiv”, spunea Bruja, în urmă cu mai mult timp.
Teodora Mîzgoi este cunoscută nu doar datorită talentului său muzical, ci și prin prisma aparițiilor extravagante. Nu e nevoie să vă spunem noi mai multe, fiindcă imaginile încărcate în galeria FOTO vorbesc de la sine.
Ce ascunde numele de scenă „Bruja”. Sigur nu știai
Probabil te întrebi de unde vine numele de scenă al tinerei. Ei bine, „Bruja” este un cuvânt cu origine spaniolă, care înseamnă „vrăjitoare”. Teodora Mîzgoi a ales acest nume de scenă inspirată de activitățile desfășurate de bunica sa, care se ocupa cu vrăjitoria.
„Bruja vine de la bunica mea. Se ocupă cu chestii mai ciudatele, vrăjitorie. Eu sunt jumătate ţigancă. De mică văzând chestiile astea am rămas aşa, am şi eu premoniţii. Şi un aspect aşa… Dacă mă vezi nemachiată, zici că sunt vrăjitoare. De aici a plecat numele de Bruja. Mama m-a ţinut departe de bunica. (…)
Prin secolul XIII, dacă erai femeie citită, erai arsă pe rug. Acum, rugul este psihologic. Bruja e fiecare femeie care are ceva de spus. E fiecare scânteie ce zace în noi ca ființe materne. Bruja e dorința de a cunoaște, de a învăța și de a crea”, a spus punk-rockerița.