Diferențele dintre maghiari și secui. Singurele lucruri care îi unesc și despart, de fapt
Mai multe teorii au fost lansate de către istorici cu privire la originea comună a maghiarilor și secuilor din România. Iată că s-a aflat care sunt diferențele dintre aceștia. Există mai multe lucruri care îi unesc, dar și care îi despart, având legătură cu portul, limba, dar și religia.
Ce s-a aflat despre maghiari și secui
Înainte ca Mihai Viteazu să fie ucis lângă Turda, el obținea ultima victorie în luptă, la Guruslău, în Sălaj, la data de 3 august 1601. Armata era condusă în mare parte din secui, soldații întâlnindu-se cu oastea lui Sigismund Bathory pentru dorința ca acesta să fie îndepărtat de pe tronul Transilvaniei.
Astfel, de-a lungul istoriei, ungurii au luptat împotriva militarilor secui. Cei din urmă au fost de partea lui Mihai Viteazu pentru a beneficia de câteva privilegii, adică pentru a nu mai plăti taxe și impozite, dar și pentru banii care veneau în urma serviciului militar.
Atunci când vine vorba despre diferențele dintre maghiari și secui, aceștia au vorbit la un moment dat limbi diferite într-o oarecare măsură. Totuși, acest lucru s-a schimbat de-a lungul anilor, ținând cont de învățământul în limba maghiară din Transilvania.
Ce au transmis istoricii
Profesorul Vasile Benedek a susținut că diferențele sunt date de accent în zilele noastre, iar limba ceangăilor resimte influențele limbii române. Acesta a punctat că secuii care locuiesc dincolo de Carpați adoptă la unele ceremonii, în mod parțial, limba populației majoritare, potrivit Adevărul.
De asemenea, se pare că secuii ar fi fost romano-catolici la început, însă aceștia au adoptat cultul reformat, care este specific populației maghiare. În mare parte, ceangăii au rămas romano-catolici, iar aproximativ jumătate din populația secuiască din Transilvania este reformată.
Anumite diferențe există atunci când vine vorba de elementele de identitate culturală. Secuii sunt renumiți pentru aptitudinile de cioplitori, remarcându-se porțile specifice, înalte, dar și stâlpii de hotar. De asemenea, aceștia beneficiază de propriu steag, dar și de propriul imn.
„Diferenţele culturale dintre secui şi maghiari se materializează, în primul rând, prin utilizarea scrierii runice, specifică doar secuilor.
În al doilea rând, secuii sunt renumiţi din cele mai vechi timpuri pentru aptitudinile lor de cioplitori, realizând porţi înalte, specifice numai lor, porţi pe care se regăsesc motive ornamentale cu rădăcini în cultura soarelui, întâlnită şi la incaşi.”, a explicat profesorul Vasile Benedek.
Ce diferențe prezintă portul tradițional
Pe lângă toate acestea, sunt regăsite diferențe și între portul tradițional. Ele pot să fie observate cel mai bine atunci când vine vorba de hainele purtate în zilele de sărbătoare de către persoanele care fac parte din comunitatea de secui din localitatea Sic.
„Sicanii sunt un exemplu între diferenţele culturale dintre maghiari şi secui. Bărbaţii umblă cu un clop de paie nu foarte înalt, făcut de meşteşugari locali, şi poartă o cămaşă albă şi o vestă de un albastru foarte deschis, pe care nu îl prea întâlnim la maghiari.
Femeile folosesc numai alb, roşu şi negru: fuste scurte, până la genunchi, şi creţe, negre cu picăţele roşii, cămaşă albă şi un cojocel negru.
Obligatorii sunt mărgelele, negre pentru femeile mai în vârstă şi roşii pentru cele mai tinere, dar şi baticul. Ca diferenţă, maghiarii nu folosesc acela foarte deschis; folosesc, în schimb, verdele.”, a punctat istoricul Elena Musca.
Astfel, s-a demonstrat că există mai multe diferențe între secui și maghiari, mai ales atunci când vine vorba despre hainele tradiționale și elementele de identitate culturală. Între timp, asemănările sunt găsite din punct de vedere al religiei, dar și al limbii vorbite.