Diferența dintre muncitorii români și cei străni. Asta ca să înțelegi de ce Diaspora „merită” să voteze
„Doar cei care locuiesc departe de familie pot înțelege”, a început discuția unul dintre românii plecați în străinătate. Care este diferența dintre muncitorii români și muncitorii străini și cum încearcă să schimbe țara?
Românii din străinătate: plătiți cu ani departe de familie
Românii și-ar dori să muncească pământul românesc și să fie și aproape de familie, însă banii nu sunt suficienți. În acest context, copiii românilor sunt priviți de chipurile părinților săi, în detrimentul pâinii de pe masă. În 2017, procentul românilor care au plecat să muncească în străinătate ajunsese la 13%. Din păcate, cifrele au crescut pe zi ce trece în ultimii ani. De asemenea, nu puține au fost cazurile în care promisiunile erau deșarte. Oamenii încearcă să schimbe România de departe, măcar prin votul lor și banii aduși acasă, măcar ca tineretul să rămână.
Vorbele erau mărețe, iar alta era realitatea. „Cunoştinţa asta a mea, cât timp vorbeam, îmi spunea că este un job unde o să lucrez 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, adică programul standard legal. Și acolo nu am primit decât în prima săptămână 10 -15 lire şi atât”, a spus Alex, un tânăr ce a crezut că pleacă spre mai bine. Băiatul avea să afle mai târziu că va ajunge să locuiască alături de nu mai puțin de 7 persoane, în condiții mizere, și să muncească dublu decât i-a fost promis. Secolul în care ne aflăm se pare că privește în urmă mult, astfel că românii ajung încă să fie discriminați și tratați mizerabil pentru că vor ca familia care-i așteaptă acasă să aibă pâinea asigurată.
Alex – victimă: Am stat două zile, pentru că am refuzat să merg la muncă, am stat încuiat în casă.
–Te-au încuiat ei?
–Da, de teamă să nu plec, să le fur ceva şi să plec cu ceva de-al lor.
–Ai avut ce să mănânci?
–Nu, atunci au fost zilele în care am fost nemâncat.
Alex a scăpat de chin după mai bine de o lun de zile, după ce a reușit să anunțe autoritățile.
Ochii care nu se văd…se uită
O mamă își plânge dorul de copil și casă în timp ce se află la cules, în străinătate. Cele mai multe românce lucrează sezonier, cu contracte de la 3 la 6 luni și sunt cazate în spații modeste. Toți banii se duc la școlile copiilor de acasă .
”Am lăsat o fetiță mică de 6 ani, cu soțul. Îmi e greu, mi-e dor de familie, dar ce să fac..nu-mi pot permite în țară”, a povestit plângând o femeie care lucrează în străinătate. Unele ajung să-și vadă familia de 2 ori pe an, iar plata, chiar și mai bună dect în România, nu poate cumpăra timpul pierdut.