Diferența de vârstă dintre Regele Charles și Camilla. Puțini știu că ea este mai bătrână decât soțul ei
Regele Charles și Regina Camilla sunt unele dintre cele mai apreciate personaje ale momentului. Sunt în atenția oamenilor, care își doresc să afle tot mai multe detalii despre ei, dar unul chiar îi va surprinde. Puțini știu de diferența de vârstă dintre ei și de faptul că Regina este mai mare decât soțul ei.
Regina Camilla este mai în vârstă decât Regele Charles
Regele Charles și Regina Camilla au format unul dintre cele mai controversate cupluri la începuturile relației lor. Au fost criticați pentru faptul că s-au îndrăgostit și regele a părăsit-o pe prințesa Diana, dar au demonstrat că iubirea lor trece de orice bariere.
Cei doi formează un cuplu de mai bine de 25 de ani și ambii au fost căsătoriți înainte. Dacă despre Regele Charles se cunoaște faptul că a avut o relație tumultuoasă cu Prințesa Diana, află că Regina Camilla a fost căsătorită cu un ofițer al armatei britanice, pe nume Andrew Parker Bowles.
Pentru ei nu a contat ce spun alții și nimic nu a stat în calea lor, nici măcar diferența de vârstă. Puțini știu despre acest aspect, dar unii s-au grăbit să îi critice. Deși nu este o diferență mare și deloc vizibilă, fiind vorba de doar doi ani, gurile rele nu s-au putu abține.
În prezent, Charles are 74 de ani, în timp ce consoarta sa a împlinit deja 76 de ani.
Secretul relației Regelui Charles cu Regina Camilla
Regele Charles și Regina Camilla au trecut testul timpului, și-au întemeiat o familie cu adevărat și acum sunt de nedespărțit. Sunt căsătoriți de 18 ani și au un mariaj perfect, așa cum putem vedea din exterior. Mulți se întreabă care este secretul lor, ce fac să fie mereu fericiți.
Umorul ar fi cel care îi ține împreună și care i-a legat încă de la începuturile lor. Faptul că știu să se bucure de orice, să facă haz de necaz și să zâmbească ar însemna totul pentru cei doi. Astfel, nu au nevoie „de nimic mai mult decât de un râs pe cinste împreună”, potrivit unui expert regal.
Jennie Bond a subliniat faptul că Regina știe mereu să îl înțeleagă pe Regele Charles și asta îi dă mare încredere în el. Conform specialistului, și prințesa Diana era o fire plină de viață și amuzantă, dar „avea tendința de a chicoti mai degrabă de Charles, decât cu el”, ceea ce nu îl încânta deloc pe Rege.
„Cred că acesta este întotdeauna unul dintre punctele ei forte. Știe pur și simplu cum să se descurce cu el. Când este într-o stare de spirit proastă, abordarea ei este de a sta deoparte, de a-l lăsa să explodeze și apoi de a continua fără probleme.
Camilla se pricepe teribil de bine la a turna ulei pe apa tulbure. Ea este probabil singura persoană care ar îndrăzni – și poate – să vorbească cu el atunci când este supărat și este puțin probabil ca el să țipe înapoi la ea”, spune expertul.