Diana Șoșoacă, umilită crunt de un epidemiolog după ce a declarat că vaccinul provoacă „sterililtate pe trei generații”. Ce a putut să-i transmită senatoarei antivacciniste
Epidemiologul Octavian Jurma trage un semnal de alarmă cu privire la gravitatea situației din România, privind explozia cazurilor Covid-19. Potrivit medicului, în această perioadă, decesele provocate de virus ajung să survină unul la șapte minute, iar în scurt timp, se va ajunge inclusiv la un deces la cinci minute. Într-o notă tragic-comică, specialistul a ironizat-o pe senatoarea Diana Șoșoacă pentru argumentele sale împotriva vaccinării anti-Covid-19, lipsite de orice fundament științific.
„Azi mi-a fost dat să aud cea mai mare aberație antivaccinare”
Unul dintre cei mai cunoscuți epidemiologi din România revine în atenția publicului cu un avertisment care are rolul de a sublinia situația disperată în care se află România. Din păcate, din perspectiva sa, Guvernul are o mare parte din vină, prin restricțiile și relaxările nepotrivitae pe care le stabilesc, fără a realiza dimensiunea riscului la care este expusă o țară întreagă.
Pentru a face puțin haz de necaz cu privire la scepticismul antivacciniștilor, Octavian Jurma s-a oprit la un exemplu pe care îl consideră demn de râs sau de plâns. Mai exact, este vorba de discursul senatoarei Diana Șoșoacă, care a explicat că, printre efectele adeverse ale vaccinului, se regăsește și sterilitatea pentru trei generații, o afirmație ilogică, pe baza căreia mulți români s-au amuzat copios.
”Situația a devenit atât de tensionată cu încercarea Guvernului de a forța părinții să își trimită copiii la scoală indiferent de gravitatea situației epidemiologice, încât prefer sa facem un pic haz de necaz înainte de a reveni la realitatea noastră întunecată.
Azi mi-a fost dat sa aud ce mai mare aberație antivaccinare spusă public de o persoană panicată si isterică, ce părea scapătă de la balamuc: „Cercetătorii au descoperit că vaccinul produce sterilitate pe trei generațiiiiii!!!!”
Văleu muică! Păi dacă produce sterilitate, de unde mai apare a doua si a treia generație? Vezi că ai confundat vaccinul cu vecinul”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.
Oamenii mor, iar Guvernul se gândește cum să continue relaxările
În continuare, Octavian Jurma revine la subiectul cu adevărat important din această perioadă, mai exact, gestionarea proastă a pandemiei și efectele ei. Medicul susține că pacienții infectați cu Covid-19, în stare gravă, mor la un interval de șapte minute, iar de săptămâna viitoare, statisticile vor arăta și mai rău.
„Tot azi m-a pufnit râsul când am auzit diverși miniștri din Guvern declarând ca cetățenii trebuie să fie responsabili, că altfel va fi greu în spitale altfel. Trăim in raiul negaționiștilor. O să vedem iarăși un exod spre iadul capitalist unde proștii se vaccinează cu vaccinul care sterilizează și Guvernul își pedepsește cetățenii păzindu-i de boala care nu există.
Măcar așa știm sigur că daco-romanii vor fi singurii fertilizați prin infectarea obligatorie care se pregătește în școli.
Gata cu râsul.
Un român moare de COVID la fiecare 7 minute azi în România și singurul lucru de care e în stare Guvernul să discute este cum să continue cu relaxarea și după 6 la mie. Asta nu e amuzant, asta este diabolic.
Drept urmare, de săptămâna viitoare va muri un roman la fiecare 5 minute fără ca măcar un singur guvernant sau parlamentar sau președinte, să vină să ne spună că acesta e un preț prea mare pentru marea noastră relaxare”, a adăugat Octavian Jurma.
Urmărește momentul în care Diana Șoșoacă a vorbit despre sterilitatea pe trei generații provocată de vaccin: