Diana Șoșoacă l-a făcut de rușine pe Ludovic Orban în Parlament, dar colegii au râs în hohote. Ce i-a putut spune în fața tuturor. VIDEO

Diana Șoșoacă l-a făcut de rușine pe Ludovic Orban în Parlament, dar colegii au râs în hohote. Ce i-a putut spune în fața tuturor. VIDEO
Diana Șoșoacă, nou circ în Parlament

Diana Șoșoacă a revenit în atenția publicului după ședința care a avut loc în Parlament, având ca subiect de dezbatere Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Ca în multe alte situații, fosta senatoare AUR nu se lasă impresionată de colegii săi politicieni, profitând de orice ocazie pentru a le reaminti situația tristă în care se află țara noastră.

Mesaj dur pentru Cîțu și Orban

Diana Șoșoacă a făcut un nou spectacol în Parlament, după ce a luat cuvântul în plenul celor două Camere, dezbatere la care a fost prezent și premierul Florin Cîțu. Aceasta a lansat acuzații la adresa Guvernului, pentru modul în care a fost elaborat PNRR, dar și la adresa premierului Florin Cîțu, căruia îi reproșează că intenționează să îndatoreze țara noastră pentru încă 500 de generații.

Fără a-i păsa de consecințe, fosta senatoare AUR le sugerează celor aflați la putere să schimbe strategia de finanțare a țării prin impozitarea profitului multinaționalelor. După o lungă înșiruire de acuzații, Diana Șoșoacă a continuat să-și exprime părerea despre corupția din România, recitând câteva versuri din Scrisoarea a III-a, scrisă de poetul Mihai Eminescu, moment în care a fost avertizată de Ludovic Orban că timpul alocat discursului său a expirat.

Nervoasă de atenționare, senatoarea l-a rugat pe șeful Camerei Deputaților să o lase ”Lăsați, domnul Orban, că dumneavoastră nici 1 minut nu rezistați”, referindu-se la faptul că acesta nu ar rezista niciun minut să asculte o poezie de o asemenea valoare.

”Stăm și asistăm la cel mai mare circ pe care l-am văzut vreodată. Vorbim despre ceva ce nu există, un plan iluzoriu. Suntem împrumutați pe 500 de generații și domnul Cîțu mai vrea să ne mai împrumute pentru încă 500 de generații (…)

Și, în final, haideți să ne amintim de Eminescu:
Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,

Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.”

Ludovic Orban: ”Timpul v-a expirat.”

Diana Șoșoacă: ”Lăsați, domnul Orban, că dumneavoastră nici 1 minut nu rezistați (râsete în sală). Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici; Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei, Să-i împarţi … (a rămas fără sunet la microfon, n. red.).”

Urmărește momentul video cu discursul senatoarei în Parlament:

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI