Diana Șoșoacă, despre soluția minune pentru elevi: „Să deschidem școlile în mall”

de: Rosu Ioana
26 01. 2021

În cursul serii de luni, Diana Șoșoacă alături de alți medici și invitați au dezbătut căteva dintre cele mai importante subiecte al acestei perioade: vaccinul anti-Covid-19 și reînceperea școlii. În stilul caracteristic, senatoarea AUR și-a exprimat părerea pro cu privire la reînceperea școlii, în timp ce două cadre medicale s-au arătat mai degrabă împotriva redeschiderii școlii.

Diana Șoșoacă, umăr la umăr cu Adina Alberts

Cu puțin timp în urmă, medicii Adrian Marinescu și Beatrice Mahler au fost prezenți în platoul emisiunii „Sinteza Zilei”, de la Antena3. Alături de ei s-au aflat senatoarea AUR, Diana Șoșoacă, chirurgul estetician ,Adina Alberts, dar și jurnalistul Mirel Curea.

Astfel, toți cei prezenți în platou și-au exprimat părerile pro și contra pentru redeschiderea școlilor, însă cele argumentate medical au fost cele ale celor doi medici infecționiști. În tabăra opusă, formată din Dana Șoșoacă și Adina Alberts, părerile pro deschidere nu au întârziat să apară, chiar dacă acestea se opun realității de astăzi, în care tulpina din Marea Britanie reprezintă un nou pericol.

„Nu văd în momentul ăsta ca o mare ameninţare noua tulpină. Nu avem date despre asta şi ar trebui să fim mai reţinuţi înainte de a face tot felul de afirmaţii. Există studii care ne arată că virusul atacă, în primul rând copiii?”, a declarat medicul Adina Alberts, cunoscută pentru principiile sale anti-vaccin.

În partea cealaltă a baricadei și-a expus părerea și jurnalistul Vlad Curea, care se opune deschiderii școlii din cauza pericolului de transmitere al virusului, subliniind faptul că în România, într-o casă trăiesc mai multe generații, iar acest lucru este cu atât mai periculos.

„Noi avem genul de familie multigeneraţională. Familia asta, cu bunici – bunica ia copilul de la şcoală, îi face mâncare, îl duce în vizită la Maricica, că-i ziua ei. Cei mai mulţi dintre români trăiesc în asemenea familii”, a transmis editorialistul Evenimentului Zilei.

Diana Șoșoacă ironozează măsurile de restricție

În timp ce medicii Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balş, şi Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, s-au arătat împotriva redeschiderii școlii, sugerând faptul că această măsură ar putea favoriza creșterea numărului de îmbolnăviri, Diana Șoșoacă s-a arătat extrem de dispusă să facă niște ironii.

„Am văzut că în mall-uri nu prea există acest virus. Toată lumea stă acolo claie peste grămadă şi eu nu ştiu de ce nu deschidem şcolile în mall? Ar fi şi mai practic, imediat după şcoală s-ar duce la cumpărături şi la jocuri. Pentru că în mall-uri nu am văzut vreo cercetare să existe cu privire la contagiozitatea acestui virus. Categoric să se deschidă şcolile”, a spus Diana Şoşoacă, la Antena3.