Diana Șoșoacă a iscat un nou scandal. Va face plângere penală SPP-ului. Ce au obligat-o să facă
Scandalurile în care este implicată senatoarea AUR se țin lanț, astfel că o nouă zi aduce noi conflicte aprinse. În urma întânirii de ieri, de la Cotroceni, Diana Șoșoacă a atras atenția tuturor într-un moment în care a încălcat regulile impuse în plină pandemie de COVID-19. În urma acestui eveniment, reprezentata AUR a primit mai multe recomandări cu privire la îndreptarea greșelii.
Cum și-a făcut apariția în sala de ședințe
Avocata Diana Șoșoacă a ajuns iar în atenția publicului, după ce, ieri, aceasta a sosit cu întârziere și cu masca purtată neregulamentar în sala de ședințe. Alături de ea s-au prezentat colegii de partid, George Simion, Claudiu Târziu, Ringo Dămureanu și Dan Tanasă. Scopul ședinței a fost acela de a participa la consultări politice în vederea formării o majoritate parlamentară, cât și acela de a susține un viitor Guvern.
Cunoscută drept “avocatul anti-mască”, Diana Șoșoacă a aprticipat la consultările desfășurate la Palatul Cotroceni cu masca sub nas, iar la final, aceasta și-a scos de tot masca.
După ședința de Guvern, Diana Șoșoacă a fost întrebată de jurnaliști de ce nu poartă mască, ca și restul colegilor. Aceasta s-a arătat deranjată de întrebare, justificând că are adeverință de la medic prin care i se permite acest lucru. Mai mult, avocata a invocat și motive de nesiguranță, în contextul în care multe măști sunt necoforme.
”Aveți o problemă. Aveți o problemă cu masca asta. Nu. Este o mare problemă pentru că se încalcă drepturi și libertăți, drepturi și libertăți ale unor oameni care efctiv sunt exceptați de la purtatul măștii.
Și în condițiile în care peste 85 % din măști sunt neconforme este o mare problemă. Deci chiar nu sunt conforme, deci nu știu ce purtați. Treaba dumneavoastră, cum vreți să aveți grijă de sănătatea dumneavostră”, a declarat avocata de la AUR, potrivit stirileprotv.ro.
Diana Șoșoacă vrea să depună plângere
Supărată pentru faptul că Şoşoacă a mai anunţat că le face plângeri penale consilierilor din Administraţia Prezidenţială şi ofiţerilor SPP, deoarece au obligat-o să poarte masca regulamentar, adică pe gură.
Într-un live făcut ieri seară pe pagina sa de Facebook, Diana Șoșoacă le-a povestit urmăritorilor ei ce a simțit când l-a privit pe Klaus Iohannis fără să poarte mască. În urma povestirilor relatate de senatoarea AUR, lucrurile par să decurgă în favoarea ei.
„Am continuat să mă uit puternic în ochii preşedintelui, s-a ridicat în picioare, ne-am ridicat şi noi. (…) În acel moment mi-am luat masca de la gură şi am pus-o jos pe masă, rămânând fără mască în faţa preşedintelui României.
S-a uitat la mine, ne-am uitat la dânsul, ne-am salutat, ‘la revedere domnule preşedinte’. De acolo am ieşit fără nicio mască, SPP-ul înlemnit, m-a rugat să-mi pun masca, le-am spus că am drepturi în această ţară, că am o adeverinţă medicală.
Toţi albiţi, înţepeniţi, ne-au condus spre ieşire, unde nimeni nu a mai avut curajul să ne spună nimic. Se uitau la mine înlemniţi, nu înţelegeau cum pot să mă plimb fără mască în interiorul Palatului Cotroceni. Pot, pentru că legea îmi permite. Şi ştiu toţi că ce s-a adoptat de guvern este ilegal.
Eu, Diana Iovanovici Şoşoacă, în timpul discuţiei cu domnul preşedinte mi-am dat jos masca de la gură pentru că este dreptul meu la aer, la respirat. Este dreptul meu!
Cei care mai îndrăznesc să mai jignească, vă blochez şi vă şterg mesajele. Astăzi am transmis din partea poporului român un mesaj: trebuie dată masca jos!Voi formula o plângere penală împotriva consilierilor şi celor de la SPP care m-au obligat să îmi pun masca chiar şi pe gură”, a declarat Şoşoacă, potrivit sursei citate, luni noaptea, într-un live pe Facebook, potrivit epochtimes-romania.
Urmărește live-ul realizat pe pagina sa de Facebook: