Dezastru la Năvodari. Marea este plină de alge, turiștii nu pot să intre în apă: “Intri om, ieși Shrek!”
Invazie de alge pe litoral. Acestea au apărut în mai multe zone, cum ar fi Constanța, Mamaia, Năvodari, dar și în sudul litoralului. De câteva zile, imaginile cu apa mării din Năvodari s-au viralizat pe rețelele de socializare, iar turiștii fac haz de necaz.
Plajele de pe litoral, invadate de alge
Pe plajele de pe litoralul românesc s-au strâns grămezi uriașe de alge marine, care au fost aduse din larg. Turiștii din toate colțurile țării ajunși pe la mare spun că sunt dezamăgiți de ce au găsit aici și că evită să facă baie din cauza algelor.
Pe TikTok au circulat mai multe videoclipuri în care turiștii au aratat care este situația pe plaja din Năvodari și algele care s-au strâns la malul mării (vezi galerie). ”E foarte trist, mai ales pentru cei care vin din depărtare să petreacă câteva zile la mare. E dezastru, e plin de alge, e ca o pătură, nu ai cum să intri în apă”, a spus o turistă pe TikTok.
Cum au glumit turiștii pe seama algelor
Algele verzi se întind câțiva metri în larg, iar clipurile cu cele din Năvodari s-au viralizat repede, iar turiștii fac haz de necaz despre felul în care arată plajele și apa: “Intri om, ieși Shrek” / “Credeam că e mâncare de urzici!” / “Sucul ăla de mere de la dozator de când eram mici” / ”Rețetă de spanac?”, au comentat aceștia.
Acest fenomen de depunere algală la linia țărmului și prezența algelor în zona de îmbăiere este influențat în mare măsură de curenții marini și de condițiile meteorologice la Marea Neagră, a transmis Apele Romane Dobrogea-Litoral.
De asemenea, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral spun că vor strânge algele, dar că, cel mai probabil, vor reapărea la mal.
De la începutul sezonului estival și până acum muncitorii de la Apele Române au strâns 800 de tone de alge.