Detaliul neştiut din cazul Alexandra Măceşanu. Ce au găsit, de fapt, anchetatorii în butoiul lui Dincă

de: Madalina Moraru
29 09. 2019

Sunt mai bine de două luni de la tragedia de la Caracal. Detaliul neştiut din cazul Alexandra Măceşanu e unul cât se poate de șocant. O perioadă s-a vehiculat în spațiul public chiar ideea că cele două adolescente ar fi fost răpite de o rețea de trafic de persoane.

Detaliul neştiut din cazul Alexandra Măceşanu

Povestea adolescentelor presupus ucise de Gheorghe Dincă, în casa lui din Caracal, iar mai apoi incinerate, au dus la o teorie a conspirației uriașă. Până în prezent, anchetatorii au ajuns la câteva concluzii sumbre. Fostul mecanic auto ar avea profilul din manual al criminalului în serie, dar nu există dovezi că ar mai fi ucis pe cineva, înainte de Alexandra și Luiza.

Cazul legat de dispariția Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu încă e în plină desfășurare

Sub casă, bărbatul cu o minte criminală și-ar fi pregătit un adevărat buncăr, pentru a-și ține viitoare victime. Acolo, însa, nu a fost găsită nicio urmă ADN. Concluzia a fost cea potrivit căreia locul era destinat viitoarelor victime, și nu celor pe care le-a avut, notează digi24.ro.

Totuși, autoritățile nu mai au vreo îndoială că Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, de 18 și respectiv 15 ani, nu mai sunt de ceva vreme în viață. În acest sens, exista probe clare, pe lângă mărturiile de vinovăție ale lui Dincă. Tinichigiul auto și-a recunoscut faptele la scurt timp după ce s-a iscat scandalul cu apelul Alexandrei la 112.

Ce s-a găsit în butoiul lui Dincă

Pentru a se putea finaliza dosarul, mai e necesară doar o analiza a ADN-ului mitocondrial. Este o procedură care ar oferi o siguranță de 100% în ceea ce privește identitatea unei persoane. Va fi o tehnică aplicată de specialiștii de la FBI, solicitați să intervină în acest caz. De aceea și mamei Luizei Melencu i-au fost solicitate noi probe ADN. Inițial, Monica Melencu a refuzat să mai coopereze cu DIICOT. Însă, sâmbătă, aceasta a mers să îi fie prelevate mostrele biologice.

Un detaliu neștiut din acest caz horror îl constituie faptul că în butoiul de pe proprietatea lui Dincă s-au găsit, pe lângă dinții Alexandrei, și fragmente din maxilarul fetei. O informație mai puțin adevărată în acest sens și care s-a vehiculat a fost că dinții le-au fost scoși fetelor pentru gusturile ciudate ale unora dintre clienți. Se zvonea că ar fi fost capturate de o rețea de proxenetism și trimise în străinătate.

În plus, mulți nu cred că Dincă ar fi putut să o ardă pe Alexandra într-un butoi, într-un interval de timp atât de scurt. În realitate, toată cenușa găsită în respectivul butoi este plină de substanța care rezultă din arderea oaselor.