Detalii incredibile din culisele SuperStar. Noua vedetă PRO TV dezvăluie ce se întâmplă de fapt la filmări: „Mă ridic și urlu”
Telespectatorii o să aibă parte de multe surprize! Emisiunea SuperStar vine cu o echipă incredibilă de vedete, dar și cu foarte multe provocări. Totuși, abia acum s-a aflat ce se întâmplă, de fapt, în culisele show-ului de televiziune.
Ce se întâmplă în culisele SuperStar. S-a aflat totul
Celebra cântăreață Raluka face parte din noul proiect SuperStar! Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, vedeta a dat cărțile pe față și a spus totul despre ce se întâmplă în emisiunea pe care fanii o așteaptă cu sufletul la gură.
În timp ce există multe clipe minunate, vedeta a recunoscut că există și momente în care nu se poate abține, se ridică de la masa juriului și țipă. Totuși, ea are și de ce să se bucure, mai ales pentru că s-a apropiat de Smiley, Carla’s Dreams și Marius Moga.
„Sunt momente care nu sunt neapărat minunate, mă ridic și urlu și țip, dar mă bucur că mă înțeleg foarte bine cu colegii mei.
Ei s-au unit și au grijă de mine, mie mi-a fost teamă când am auzit că o să fiu cu 3 bărbați care nu sunt neapărat oricine.”, a povestit Raluka.
Raluka, amintiri de la mare. Cum a ajuns prima oară vedeta pe litoral, de fapt
De asemenea, vedeta a povestit în direct și cum a fost prima dată când a ajuns la mare. Chiar dacă acum este extrem de celebră, în trecut, ea nu avea mulți bani pentru a se plimba și a se bucura de o vacanță ca la carte.
„Prima mea amintire de vară. Am fost cu primul meu iubit, eram mare, aveam 17 ani. Sunt din Deva, nu aveam foarte mulți bani să ne plimbăm.
Am și acum un semn. M-a băgat valul la fund, toată vacanța am avut o mare durere, am stat cu bandaje. Cred că în Eforie am fost, cred. (…)
În fiecare an, toate verile mi le-am petrecut la mare, aveam concerte peste tot, multe, nu așa.”, a zis vedeta.
Raluka, replici șocante la PRO TV: ‘Tu ai tupeu mare, mă’
O nouă zi, o nouă situație amuzantă între vedete! Glumeață din fire, Raluka a apărut în emisiunea lui Cătălin Măruță cu o rugăminte la adresa lui Magitot. Vedeta a explicat că magicianul îi datorează bani pentru fiecare urmăritor din mediul online ce s-a decis să rămână pe profilul său datorită ei.
„Tu ai tupeu, mare! Dă-mi banii! (…) Dacă nu erau concerte, ce era să fac? Am încercat în toate părțile. Iar tu oricum ai să îmi dai bani.”, a spus Raluka.